Precipitaţiile abundente şi viiturile au afectat sistemul energetic din Bacău, Botoşani şi Neamţ

0
97

Aproximativ 4.600 de imobile din Bacău, Botoşani şi Neamţ sunt fără energie electrică.

Viiturile formate în cursul acestei zile pe unele cursuri de apă din Moldova au cauzat avarii importante în sistemul energetic. Chiar dacă condițiile hidro-meteorologice sunt extrem de dificile: drumuri blocate, torenţi şi zone inundate, electricienii Delgaz Grid sunt în teren şi lucrează pentru reluarea alimentării cu energie.

În judeţul Bacău, staţia de transformare a energiei electrice din Tg. Ocna a fost inundată de viitura creată pe râul Trotuş, fiind necesară întreruperea alimentării cu electricitate la aproximativ 12.000 de consumatori din zonă. În aproximativ 3 ore echipele companiei noastre au reuşit reluarea distribuţiei de energie pentru toţi consumatorii, pe căi alternative, prin execuţia unor lucrări provizorii.

La acest moment, în judeţul Bacău este întreruptă energia electrică pentru aproximativ 1.500 de consumatori din localităţile: Verşeşti, Valea Ţurluiului, Poieni, Oituz şi Ferăstrău.

În judeţul Botoşani, aproximativ 2.500 de consumatori din localităţile Mihai Eminescu, Leorda şi Vlădeni nu au energie electrică, în aceeaşi situaţie fiind şi 300 de consumatori din loc. Broşteni, judeţul Suceava.

În judeţul Neamţ, 350  consumatori din Agapia nu beneficiază de energie electrică, deorece doi stâlpi de medie tensiuni au fost luaţi de ape.                 .

Având în vedere că sunt numeroase imobile inundate, reprezentanţii Delgaz Grid întrerup furnizarea la nivel local pentru evitarea electrocutărilor, urmând ca imediat ce condițiile de siguranţă vor permite să reluăm alimentarea cu energie electrică.  

Marius GAVRILESCU

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here