Pe actuala stradă Lăpuşneanu, pe la fostele numere 43 – 53, chiar pe colţ, în Piaţa Unirii se afla „Consum – de coloniale şi aperitive”, al lui Ermacov, lăsat moştenire fraţilor Pogor.
Băcănia Ermacov
În vogă prin anii 1900, avea mare căutare, numele aflându-se prin toate gazetele precum „Epigonii” din 15 decembrie 1903: „Băcălia I. Ermacov – Iaşi, Piaţa Unirii. Recomandă onor public toate articolele de calitate ireproşabilă şi cu preţuri ce desfid orice concurenţă loială… Local separat pentru aperitive alese… Mare depozit de excelente vinuri de masă din propriile vii (renumitele podgorii Uricani), vin din anul trecut cu 60 de bani litrul alb şi 80 de bani roş; vin vechi 1 fr. alb şi 1,20 roş, Cotnari, Tămâios, Pelin şi diverse băuturi fine…”. Despre acest loc, Ionel Teodoreanu a scris: „miros mai bun decât al pragului acelei băcănii, niciodată n-am să întâlnesc” (Castanul de aur).
Licoare şi balsam
De cum intrau, clienţii credincioşi erau trataţi cu câteva măsline sau nişte boabe de icre unse pe o felioară de pâine, însoţitoarea unui păhărel de vin. Dar ce vin! Licoare şi balsam în stare să furnice trupurile îngheţate, să lumineze frunţile încruntate de greutăţile traiului şi să deschidă desagele cu amintiri din anii când ieşenii, aflaţi pe strada Lăpuşneanu, nu ştiau unde să intre mai întâi: în „Grădina Alexandre”, unde cânta fanfara dorobanţilor, iar Matei Millo juca cu frenezie „Cucoana Chiriţa la Paris”? În „Grădina Passini” să asculte fanfara Roşiorilor şi să vadă comediile „Doi morţi vii” şi „Pădurea de la Bordea” (1878)? În „Grădina Cuza-Vodă” să acompanieze orchestra, la cântecele de pahar, ori în „Grădina Primăriei” să râdă copios pe seama concetăţenilor luaţi în târbacă de cupletiştii Teatrului de Vară? La „Grădina Teatrului Tivoli”, din colţul străzii Banului, unde se producea fanfara Gărzii Civice (1881) şi poposeau vestite trupe străine, aflate în drum spre Odessa şi Kiev? În capătul străzii, la „Grădina Hotelului Binder”, cu taraf şi potcoave de trandafiri afumaţi, sfârâind pe grătarele înconjurate de cârdul butoaielor de bere proaspătă din Păcurari? Sau în grădina cu orchestră de la Jockey Club? Greu de răspuns şi mare problemă de rezolvat.
Croitorul şi pălărierul
Printre aceste grădini mai existau şi micile cofetării. Iar la tot pasul, trecătorii erau fermecaţi de vitrinele celor mai luxoase magazine cu firme încântătoare: Martin, Valter, Derigault, Herţog (croitorul) şi Delpuech (pălărierul). Apoi, au mai fost: La Cavalerul Şic, La Americanul Fasson, La Magazinul Englez, La Luxoria, La Triumf, La Cristian, La Mode Helen (vreo 7 pentru manufactură), La Violeta, La Domniţa Ruxanda, La Buchet (pentru flori) şi multe, multe altele, galanterii, parfumerii, drogherii, pantofării.
Articole istorice
Între acestea, un loc aparte ocupa magazinul de la numărul 32, „locul de întâlnire a high-life-ului ieşean”. Aparţinea lui Cristian, negustor evreu de manufactură şi galanterie, dar „îndrăgostit al documentelor vechi şi prieten al scriitorilor”, cum l-a caracterizat Aurel Leon. „Cele mai fine cămăşi, cele mai elegante cravate, aici puteau fi găsite, iar arbitrul cochetăriei vestimentare era însuşi negustorul Cristian, bărbat bine ras, bine hrănit, bine dispus” cu „zâmbet îndatoritor şi comportare de om civilizat în toate fibrele”. Era „nu numai manechinul reclamă al magazinului, ci prieten sfătuitor al clienţilor săi, printre care se numărau Mihai Codreanu, George Topârceanu, Păstorel Teodoreanu”, pe lângă sumedenie de magistraţi, medici şi profesori. Uneori îl vizita şi Nicolae Iorga să cerceteze lucrări şi cărţi rare (aduse de negustorul de cravate din anticăriile Europei). Şi nu lipsea nici Mihail Sadoveanu. Discutau despre vremea lui Vasile Lupu ticluind, se spunea, romanul „Domniţa Rucsandra”. Când avea timp şi n-avea clienţi, negustorul Cristian scria articole istorice, în 1935 publicând volumul „Călători şi scriitori străini despre evreii din Principate”, conceput împreună cu prietenul său Scarlat Calimach. Povestind lui Grigore Ilisei despre Panait Istrati, poetul George Lesnea îşi amintea că entuziastul scriitor brăilean locuise la Cristian. Bolnav şi deprimat, prin iunie 1932, venise la Iaşi, de unde a plecat la mănăstirea Neamţ doritor să scrie „Le bureau de plasament”.
„Ieftin şi degrabă!”
Pe strada Lăpuşneanu, în vadul scump, erau faimoase întâlnirile, paradele modei, promenadele la care participa toată tinereţea târgului, în straie festive. Curăţenia şi eleganţa erau cerinţele principale în preocupările plimbăreţilor. De îmbrăcăminte se ocupau vreo trei spălătorii „rapide” aciuate prin ogrăzile Uliţei de Sus sau pe strada Gării unde, în vreun ceas, cât clientul se îmbăia ori citea gazeta, dosit într-un cearşaf, câteva lucrătoare îl dichiseau şi-l făceau fercheş. De încălţăminte aveau grijă cei vreo 10 – 20 de lustragii, înşiraţi sub zidurile hotelului Traian. Înconjuraţi cu scăunaşe, perii şi felurite cutii galbene, strălucitoare, lustragiii gălăgioşi nu lăsau nicicum să intre vreun flăcău în strada Lăpuşneanu nevăcsuit: „Ghete glanţ, ieftin şi degrabă!”. Când n-aveau de lucru, băteau toaca cu periile în scăunaşe, acostau trecătorii, iar pe cei mici îi înhăţau de pe stradă, aducându-i la văcsuială. Chiar dacă puştii n-aveau bani, le făceau papucii lună, pe datorie, urmând să aducă francul mai apoi. (un articol de Ion Mitican)
