Personal, cred că ne înșelăm cu toții. Credința nu e certitudine, deși pare a fi în sufletul unuia. Ne înșelăm cu toții dar aici suntem, împreună, pe același vârf de ac, acest “fir de praf suspendat într-o rază de soare” (Carl Sagan). Toate speranțele noastre, tot ceea ce cunoaștem și iubim se află aici. Nu contează cine are dreptate. Dacă e să fiu sinceră cu mine însămi, nu vreau să am dreptate (sunt atee împotriva dorinței mele). Vreau să aibă dreptate toți acești oameni care cred, speră și au răbdare.
Ajunsă în fața unei cozi interminabile (exagerez, rândul se termina la „stâlpul 24”, deși putea fi considerabil mai lung – în momentul scrierii acestui articol s-a ajuns la „stâlpul 70”) am ajuns și la o concluzie (mai degrabă idee în desfășurare): cea mai mare luptă este cea a răbdării – cu cei din jur, cu cei necunoscuți, cu cei dragi, cu cei foarte dragi și mai ales, răbdarea cu noi înșine. În epoca lui „acum” a devenit o misiune imposibilă ca omul să stea în liniștea sufletului său, seren, preț de câteva minute. În timp ce restul lumii vrea totul acum, pelerinii au răbdare. Au răbdare cu necunoscuții alături de care stau la rând, au răbdare cu cei dragi care îi însoțesc, au răbdare cu ei înșiși. Fiind obișnuită cu scene dramatice ale copiilor la rând la supermarket, am fost surprinsă să găsesc atât de mulți copii, de toate vârstele, așteptând la rând câte cinci ore. Poate ține de disciplină, auto-control, educație sau poate e o motivație mai profundă pe care nu sunt capabilă să o înțeleg. Poate credința chiar mută munți.
„Pentru ce anume te rogi la Sfânta Parascheva?” i-am întrebat, începând de la ultimul pelerin aflat la rând, pănâ la primul (dar nu pe fiecare, pentru că – ironic – nu am avut răbdare). Am aflat că se roagă pentru cei pe care îi iubesc. Se roagă pentru sănătate, mai surprinzător, nu pentru sănătatea lor, ci pentru sănătatea celor dragi. Pentru sănătatea soției, care este la muncă în Italia. Pentru sănătatea copiilor, care sunt plecați de acasă. Pentru sănătatea nepoților. „Dar pentru bani nu vă rugați?” Răspunsul omului sărac și bogat, deopotrivă: „Dar ce nevoie avem de bani?”
Doamna Ioana a venit la Sf. Parascheva pentru prima oară, rugându-se pentru o minunte: ca fetița ei, Andreea, care suferă de hipoacuzie de la naștere, să se recupereze după operația de implat cohlear și să audă pentru prima oară. O numește „fetița ei” deși din punct de vedere legal, doamna Ioana este asistent maternal. Dar iubirea și încrederea care s-au legat între Andreea și doamna Ioana nu țin cont de astfel de detalii.
Pe lângă pelerini, era un du-te vino de voluntari. Diverse entități s-au mobilizat pentru a face pelerinilor așteptarea mai ușoară. O firmă din Iași a instalat un post cu ceai, cafea și gosoși proaspete. Aproape de „stâlpul 14” un grup vesel și bine organizat împărțea ceai fierbinte și pachețele cu mâncare printre pelerini. Am aflat că aceasta e doar una dintre inițiativele Corneliei Stoian, profesoară a liceului Economic 3 din Iași. În fiecare an organizează acțiuni de voluntariat cu elevii liceului, în cadrul mai multor evenimente din oraș, unul dintre acestea fiind pelerinajul Sfintei Parascheva.
Poate nu cred în Dumnezeu, dar cred în oameni. Cred în iubirea „îndelung răbdătoare” pe care o avem unii pentru alții. Cu ce gând a venit pelerinul la Sfânta Cuvioasă Parascheva? Cu gândul și dorința de a proteja pe cineva drag, de a salva pe cineva de la suferință atunci când puterile proprii s-au dovedit de neajuns. Asta înseamnă iubire. Numită și Dumnezeu. Nu contează semnatica, important e că iubești.
Ecaterina LEONTE
