In punctul in care a inceput revolutia, in Piata Operei, la Timisoara, tinerii nascuti o data cu ea, in zilele in care oamenii mureau pe strazi, ne arata azi semnul libertatii. S-au nascut in zilele in care pe strazile Timisoarei se tragea. Oamenii erau in bataia pustii luptand pentru libertate.
„Eu m-am nascut in data de 17 dimineata la 7”, povesteste Alexandra Dina. „Mama a avut un soc foarte mare pentru ca au venit asistentele si ne-au luat pe noi cei nascuti si ne-au ascuns pentru ca a intrat armata, Securitatea, nu stiu cine si au vrut sa ne omoare pe toti. Pe mame, pe copii, pe toata lumea.”
Necontaminati de communism, liberi sa vorbeasca despre orice, sa se revolte, sa aleaga, ei sunt cei care ar putea recontrui democratia in Romania. Asta daca cineva i-ar intoarce din drum. Fiindca sunt hotarati sa plece peste hotare. „Daca toti stam si nu facem nimica si ne plagem niciodata n o sa iasa nimica. Dar ai observat ce fac toti? Pleaca. Pleaca. Toata lumea pleaca…”, spune Alexandra
Nici unul nu realizeaza cu adevarat ca dreptul lor de calatori liber in lume a fost castigat cu vieti pierdute. Oameni au murit pentru ca fiii si ficele lor sa traiasca mai bine. Catalin Carpan are 27 de ani si e urmasul unui erou al revolutiei, care a iesit in strada ca sa castige mai ales acest drept dupa ce Securitatea il batuse pentru ca incercase sa fuga din tara. „Dupa sarbatori am aflat ca el a fost impuscat in Calea Aradului. Venea cu un grup de demonstranti de pe Legii. Au ajuns aici, la Piata Verde, si mergeau la Agronomie sa scoata studentii cand s-a deschis foc asupra lor. El a fost impuscat in burta si a murit pe loc.” Iar pentru ca nu avea documente asupra lui a fost declarat cadavru neidentificat si incinerat.
„Nu avem si noi unde sa punem o floare”, spune Georgeta, mama lui Catalin. „De multe ori cand mergem zice mami parca imi vine sa raman acolo. Si se duce, sta acolo langa acea piatra”. Catalin nu s-a impacat niciodata cu ideea ca tatal lui a murit ca sa-i dea lui sansa la o viata mai buna. Se uita la poze si si-l imagineaza: „un om muncitor si era mandru ca m-am nascut eu. Nu stiu multe sa spun eu. Ca eram prea mic. Aveam 2 ani.” I-a simtit insa tot timpul lipsa. „Si cand jucam fotbal si cand mergeam la scoala. Cand mergeam la fotbal veneau tatii cu copii la fotbal, doar la mine nu venea nimenea.”
Catalin a terminat liceul, insa i-a fost greu sa-si gaseasca un loc de munca. Locuieste impreuna cu mama lui si singurul sentiment care il incearca acum e cel de furie. Strada pe care sta poarta numele tatalui sau, dar asta nu il incalzeste cu nimic, Crede ca multi au murit degeaba la Revolutie. „Ce sa reprosez societatii de acum? Ca am ramas cu o hartie sa tina loc de tata? Si altii care n-au suferit ca mine au alte drepturi si de aia nu sunt multumit. De exemplu urmasii au tot felul de drepturi. Ei sunt impuscati intr-o mana dar sunt vii si au alte drepturi fata de noi, care am pierdut un parinte”.
Pentru Catalin revolutia a insemnat doar moartea tatalui sau. Nu democratie, nu sansa la o viata mai buna. E singur, furios si fara sperante. Tinerii din generatia lui au primit cadou libertatea de care se bucura acum. Razvan e unul dintre ei: vrea sa ia totul din ce-i ofera tara. La 25 de ani nu-i lipseste nimic: are un serviciu bun si se ocupa de cauze sociale in care crede. A venit pe lume in prima zi a revolutiei. Tatal isi aminteste ca in tara era o intreaga isterie: „au fost niste zile tare ciudate. Cu trairi din astea intense. Tot felul de acte din astea de haiducie. Sa aparam spitalul. Acum, daca stam si ne amintim, ne apuca gluma de cat de naivi am fost”.
Revolutia le-a adus parintilor libertatea de a-si face o fima de constructii care se ocupa de drumuri. Acolo unde e angajat si fiul lor. E inginer, o meserie spre care recunoaste ca l-a impins familia. Despre perioada comunista nu stie mare lucru. Insa povestile parintilor i se par desprinse din filme. „Nu cred ca poate sa conceapa un tanar de varsta lui acuma cum e sa stai la coada la paine sau cum e sa nu gasesti carne”, spune mama sa. „Nu cred ca isi poate inchipui cineva de varsta lui. Sau sa nu ai calculator sau apa calada sau curent”.
Razvan e parte a generatiei in care s-a trezit in ultimii ani constiinta civica. Inca din liceu face voluntariat intr-un ONG, iar noi l-am intalnit intr-o seara cand pregatea alaturi de prietenii lui o campanie de strangere de fonduri. Crede in puterea tinerilor de a schimba ceva intr-o tara care in 25 de ani care a fost intr-o permanenta tranzitie.
Unii realizati, altii dezamagiti de Romania democratica, ei sunt tabloul primei generatii, dupa multe decenii, care n-a mai fost de sacrificiu. Scopul revolutiei au fost ei. Copiii ajunsi azi la maturitatea la care ar fi trebuit sa onoreze Revolutia. Unii au reusit. Altii inca-si mai cauta drumul.
Sursa: Pro TV
