Povestea sordida a unui seminar teologic, un subiect care a adunat 800 de cinefili la Cinema Victoria

0
98

Proiecția de Gală a lungmetrajului „Un pas în urma serafimilor”, ce a avut loc duminică seara (08 octombrie) la Cinema Victoria s-a bucurat de prezența unui număr foarte mare de spectatori. Peste 800 de persoane au urmărit filmul de debut regizoral al lui Daniel Sandu, iar apoi au purtat un dialog cu acesta și cei doi actori prezenți, Ștefan Iancu – protagonist și Ștefan Mihai. Așa cum a declarat regizorul, filmul este, în proporție de 80%, bazat pe fapte reale, întâmplări pe care le-a trăit el însuși în cei 5 ani de Seminar Teologic.

Filmul spune povestea lui Gabriel, un adolescent care îşi doreşte să devină preot şi urmează cursurile unui seminar teologic ortodox. Iniţial, el încearcă să se adapteze mediului, dar, în cele din urmă, îşi dă seama că sistemul este complet corupt şi abuziv. Nu după multă vreme, împreună cu alţi trei colegi, este etichetat de consiliul şcolii drept elev-problemă. Prinşi în lupta pentru putere între un preot incoruptibil, dar abuziv, şi un profesor laic viclean şi corupt, elevii învaţă că minciuna, furtul, manipularea şi trădarea sunt aptitudini pe care trebuie să şi le însuşească pentru a rezista în seminar.

La sfârșitul proiecției, Daniel Sandu s-a declarat bucuros să vadă sala plină, „mă gândeam (când am dat examen la Cinematografie) ce ar fi dacă într-o bună zi, o sală de cinema ar fi plină cu oameni ca s-ar uita la un film făcut de mine. Vă pot spune că în sala asta am îndeplinit acel vis. Este o experiență pe care încă o procesez, vă pot spune că am emoții care sunt, cumva, suspendate, pentru ca încă experimentez ceva la care am lucrat mulți ani”.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here