Mozaic

Povestea lui Zdreanţă, cel cu ochii de faianţă. Cum arăta câinele lui Arghezi şi unde este îngropat

By Redacția

October 19, 2015

Mărţişorul, casa superbă cu 20 de camere pe care Tudor Arghezi a construit-o în mai mult de zece ani, găzduia o vedetă în toată regula. Zdreanţă era cel mai cunoscut câine din curtea familiei Arghezi, dar şi cel mai iubit, după cum povestesc apropiaţii familiei. Iată care este povestea lui Zdreanţă, animalul căruia Arghezi i-a dedicat o poezie celebră. „Mărţişorul e patria literaturii mele. De acolo au ieşit «Cuvinte potrivite» şi toate scrierile adunate acum într-o mulţime de volume, gîndite la o masă dintr-o cameră mică pe care mi-o rezervasem pentru reverie“, scria Tudor Arghezi, în 1972. A creat într-o cameră mică, aranjată cu bun gust şi făcută special parcă pentru a-l îndemna pe marele scriitor să aştearnă pe hârtie litere care s-au transformat în opere de artă. Curtea familiei Arghezi era plină de animale. O mulţime de căţei şi de pisici trăiau în ograda poetului. Evident, cel mai iubit câine al familiei era celebrul Zdreanţă, animalul căruia i-a dedicat şi celebra poezie. Deseori, plimbându-se pe domeniul pe care îl stăpânea, Tudor Arghezi vedea cum prin gardul casei sale se strecurau căţei sau pisici, iar poetul spunea râzând: „Măcar de-ar fi porci, să ne bucurăm de Crăciun“. Astăzi, celebrul Zdreanţă se odihneşte, la fel ca stăpânii săi, în curtea Mărţişorului, aici unde, în urmă cu ani buni, era „stăpânul suprem al animalelor“. Zdreanţă s-a născut pe 25 mai 1942 şi a trăit 16 ani, până în 1958. A fost îngropat în curtea casei familiei Arghezi, însă reprezentanţii Mărţişorului susţin că nu ştiu dacă celebrul căţel a fost îngropat chiar aici unde astăzi este amenajat mormântul său, scrie adevarul.ro. „Înainte nu era obiceiul ca un animal să fie îngropat în faţa casei, aici unde se spune că ar fi îngropat Zdreanţă. Probabil a fost îngropat undeva în spatele curţii, dar aici au decis să amenajeze un fel de mormânt pentru el“, susţin reprezentanţii muzeului.