Anul acesta, pe data de 3 octombrie, se împlinesc 26 de ani de la căderea Zidului Berlinului şi de la unificarea Germaniei, eveniment care, pe lângă importanţă istorică pentru cetăţenii germani şi pentru Europa, a adus o surprinzătoare celebritate micuţului Trabant. Iată cum a fost posibil… Ne aflăm în luna noiembrie a anului 1989 și odată cu căderea Zidului Berlinului, o nouă stea a lumii automobilistice apare în prim-plan la nivel mondial, din spatele cortinei de beton. Căderea bruscă și neașteptată a barierei dintre Vest și Est aduce, în partea occidentală a Germaniei, mii de Trabanturi. Mașina est-germanlui de rând, se arata învăluită într-o ceață albăstruie produsă de fumul uleiului ars de motorul în doi timpi care o echipa. Pentru o scurtă perioadă de timp, Trabant devine, probabil, cel mai faimos vehicul din lume, fiind prezent pe toate ecranele de televiziune, prin intermediul programelor de ştiri, în fiecare ziar, chiar şi în turneul trupei rock U2. În mod ironic, cu toată notorietatea de care se bucura, prăbușirea Zidului va însemna începutul sfârşitului pentru micuţul autovehicul, nepregătit să facă faţă competiţiei din Vest. După ce a construit, începând cu anul 1957, aproape 3,1 milioane de automobile, în decursul a numai doi ani, „Trabi” iese din scenă învins, dovedindu-se total necompetitiv pentru piaţa Germaniei reunificate. Trabantul a apărut la începutul erei spațiale și a fost lansat, ca şi satelitul Sputnik, în același an, 1957. Inspiraţia numelui său vine tot din spaţiul cosmic pentru că în limba germană, „trabant” semnifică un corp ceresc care se mişcă pe o orbită. Pentru epoca respectivă şi pentru blocul comunist, Trabbi, aşa cum era el alintat de posesori, a reprezentat un concept tehnic destul de avansat, având tracţiunea pe puntea faţă, suspensii independente, construcție monococă și o caroserie rezistenţă la rugină, datorită elementelor mari fabricate din „carton”. De fapt, nu a fost „carton”, propriu-zis, ci duroplast, un material compozit realizat din deșeuri industriale reciclate. Cu toate acestea, mitul „cartonului” s-a răspândit rapid. Ieftin și spartan la interior, Trabantul a fost genul de maşină pe seama căreia s-au putut face cu uşurinţă, nenumărate bancuri. În pofida glumelor la tot pasul, duroplastul i-a conferit o greutate redusă, care era purtată economic şi cu uşurinţă de motorul de motocicletă DKW cu care era echipat. Având doi cilindri, cu o capacitate de 494cc care furniza doar 18cai putere, fiind răcit forţat cu aer, motoraşul funcţiona pe baza unui amestec de benzină şi ulei lubrifiant, foarte bine dozat. Scopul Trabantului a fost acela de a face în Germania de Est exact ceea ce a reuşit Volkswagen Beetle de cealaltă parte a diviziunii ideologice, Germania de Vest. Conducătorii comunişti de la acea vreme au dorit să ofere poporului un automobil pe care să şi-l poată permite fiecare cetăţean al Deutsche Demokratische Republik. De la fabrica „VEB Sachsenring Automobilwerke” din Zwickau, au început să curgă neîntrerupt loturi întregi de Trabanturi că au împânzit în scurt timp întreaga ţară, devenind cea mai numeroasă marcă din Germania de Est. Ulterior a pătruns cu succes pe pieţele din jur: Cehoslovacia, Polonia, Ungaria şi România. A fost ajutat foarte mult în această performanţă de faptul că practic nu avea concurenţă pe piaţă, la clasă şi la bugetul lui. Cei care-şi doreau un astfel de automobil au început să se înscrie pe liste de aşteptare care se întindeau pe câţiva ani aşa cum astăzi se întâmplă spre exemplu la Morgan unde cine îşi doreşte un strălucitor Throuback trebuie să aştepte şi 15 ani. În paralel şi piaţa second-hand a lui Trabbi mergea foarte bine pentru simplul motiv că astfel devenea disponibil imediat, fabrică din Zwickau fiind copleşită de comenzi.
Marire si decadere
Modelul iniţial P50, cu linii rotunjite, se metamorfozează în anul 1963 odată cu apariţia modelului 600 care primeşte în plus o creștere a capacității cilindrice și duce numărul cailor putere de la 18 la 23. În anul următor, apare cea mai cunoscută variantă de Trabant, modelul 601, cel care avea să rămână până la sfârşitul „vieţii” sale fiind definită la exterior prin liniile drepte şi unghiulare. Nu au mai fost efectuate pe parcursul a două decenii şi jumătate decât mici, foarte mici schimbări la exterior, dorinţa producătorului fiind aceea de a rămâne în permanenţă ieftin şi competitiv pentru piaţa căreia se adresa şi prin urmare, modificările de substanţă nu-şi aveau rostul. Abia în anul 1989 producătorul decide să fac un up-grade serios şi construieşte modelul Trabant 1.1, în baza unui acord comercial între cele două puteri germane, cea Vestică şi cea Estică. Noul model adoptă sub licenţă motorul de 1043cc care echipa autoturismul Volkswagen Polo, beneficiind de o mult mai mare manevrabilitate datorită suspensiei de tip MacPherson. Din nefericire pentru producătorul din Zwickau a intervenit evenimentul căderii Zidului Berlinului care a propulsat Trabantul pe scena mondială în vechea formă, imaginea acestuia intrând definitiv în istorie. Până în momentul intrării în producție a modelului 1.1., în mai 1990, cele două Germanii porniseră deja pe drumul reunificării. Dintr-o dată Trabbi se trezeşte în plină piaţă concurenţială, înconjurat de o mulţime de oferte venite din Occident, de autoturisme noi şi second-hand. Trabbi, preţuit în trecut pentru marea sa fiabilitate care mergea până la o durată medie de viață de 28 de ani, a devenit lipsit de valoare. Mulți dintre cei înscrişi pe listele de aşteptare au abandonat ideea de a mai cumpăra iar cei care deja posedau un Trabant, pur și simplu l-au abandonat. Astăzi, Trabbi a devenit in obiect de cult clasic, mai ales în Berlin, capitala germană, unde se organizează tururi ale oraşului la bordul unor exemplare vopsite în culori vii, departe de standardul auster al nuanţelor originale de albastru, verde, gri sau bej. În timp ce actorul şi cântăreţul David Hasselhoff poate pretinde că prin muzica sa, a contribuit la căderea Zidul Berlinului, se poate spune că puterea revoluționară, învăluită în fumul albăstrui al lui Trabbi, i-a propulsat pe est-germani spre libertate.
sursa: Saptamana Financiara