„7 Cuvinte” este povestea unui om care a petrecut 21 de ani dupa gratii. Gheorghe Calciu Dumitreasa, student la Medicina, intra in inchisoare in 1948, pentru „vina” de a-si fi iubit tara si credinta. Timp de 16 ani trece prin experiente – limita: reeducarea de la Pitesti, cavoul mortii din Jilava, „ispitirile” de la Aiud.
Dupa eliberare, intr-o tara ingrozita de teroarea Securitatii, rosteste in Bucuresti, 7 Cuvinte catre tineri, un indemn la un „zbor inalt”, eliberator din sclavia materiei. Este arestat si condamnat la moarte, apoi expulzat in America, de unde lupta impotriva perpetuarii regimului comunist la noi in tara. Un destin cu pogorari la iad, gesturi „nebunesti” de jertfa si inaltari taborice. Peste 30 de oameni depun marturie despre viata Parintelui Gheorghe Calciu, intr-un documentar artistic caruia nu-i lipsesc verva, sensibilitatea si umorul.
Filmul are o durata de 103 minute si va fi urmat de o sesiune de discutii cu invitatul serii, regizorul Andrei Negoita Zagorodnai. Proiectia documentarului va avea loc luni, 21 noiembrie 2016, in Sala Mare de Spectacole “Radu Beligan” a Ateneului din Iasi. Intrarea este libera!
Cine a fost preotul Gheorghe Calciu
Gheorghe Calciu-Dumitreasa a fost un preot ortodox român, dizident anticomunist şi luptător pentru drepturile omului. A îndurat peste 21 de ani de închisoare sub comunişti (1948-1964, 1979-1984), trecând şi prin reeducarea din închisoarea pentru studenţi de la Piteşti (1949-1951), unde a făcut compromisuri, participând la reeducare. Ulterior a refuzat orice compromis cu sistemul comunist. A fost transferat apoi la Gherla. În procesul intentat vinovaţilor reeducării de la Piteşti, Gheorghe Calciu se apără opunându-se culpabilizării deţinuţilor, pe motiv că adevăraţii vinovaţi sunt cei din conducerea Securitătăţii şi a Ministerului de Interne
În luna iulie 1958 este transferat la Jilava, la secţia numită Casimca (celulele erau situate la câţiva metri sub pământ, fără iluminare naturală şi fără altă aerisire decât 3 găuri în uşă, cu apă curgând continuu pe pereţi). I-a avut colegi de celulă pe Iosif V. Iosif, Marcel Petrişor şi pe liderul tineretului legionar, Constantin Oprişan. Alături de ceilalţi doi colegi, au avut grijă permanent de Costache Oprişan, care era bolnav de TBC şi care nu beneficia de nicio asistenţă medicală. Marcel Petrişor mărturiseşte că, într-un gest de solidaritate, Gheorghe Calciu şi-a tăiat venele scurgând sânge în gamelă, pentru ca, după decantarea hematiilor să-i dea să bea limfa lui Costache Oprişan, care pierduse mult sânge.
Eliberat din închisoarea Aiud în anul 1963 i s-a stabilit domiciliu obligatoriu în Bărăgan. În urma amnistiei generale din 1964, Gheorghe Calciu a fost eliberat. A urmat Filologia şi Teologia, fiind învestit cu harul preoţiei. Devine profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti. La marele cutremur din 4 martie 1977, o aripă a internatului Seminarului se prăbuşeşte. Chemat de seminarişti, vine în toiul nopţii de acasă şi este singurul profesor care, alături de câţiva elevi, lucrează cu mâinile goale toată noaptea pentru a încerca să salveze de sub dărâmături pe cei patru seminarişti îngropaţi sub moloz.
Ca profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti s-a opus ateismului. În Postul Sfintelor Paşti, din anul 1978, ţine un şir de 7 prelegeri, intitulate “Şapte cuvinte către tineri”, predici care s-au bucurat de o largă audienţă în rândul studenţilor de la multe facultăţi din Bucureşti. Ia atitudine public faţă de dărâmarea Bisericii Enei din Bucureşti, pe locul căreia se planificase construirea unei crâşme. Pe tot parcursul acestei perioade primeşte zilnic telefoane de ameninţare, menite să îl descumpănească şi să-i terorizeze familia. Atât predicile ţinute cât şi protestul faţă de demolarea Bisericii Enei îl aduc din nou în vizorul Securităţii. Este arestat în anul 1979, judecat şi condamnat abuziv la mai mult de 10 ani închisoare. I se confiscă şi averea, astfel încât soţia şi copilul rămân fără frigider, aragaz şi alte bunuri de strictă folosinţă. Prin executarea pedepsei s-a urmărit o nouă reeducare a sa. Acest fapt a determinat un val de proteste din partea exilului românesc. În ajutorul său se ridică intelectualii din exil: Mircea Eliade, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Monica Lovinescu, Paul Goma. A fost mai întâi internat la secţia de psihiatrie a penitenciarului Jilava. Ulterior a fost transferat la penitenciarul Aiud, unde a avut colegi de celulă condamnaţi pentru omor. Cea mai mare perioadă a detenţiei a petrecut-o totuşi în izolare. În timpul detenţiei a fost bătut, umilit şi ţinut nemâncat.[necesită citare] După 5 ani şi jumătate, în 20 august 1984, este eliberat, ca urmare a presiunilor internaţionale venite din partea liderilor lumii, cum ar fi Margaret Thatcher, Ronald Reagan, Papa Ioan Paul al II-lea. Contrar voinţei sale, în anul 1985 este obligat să părăsească ţara împreună cu familia.
În anul 1985, se stabileşte în Statele Unite, unde primeşte cetăţenia de onoare[necesită citare]. Între sfârşitul anului 1985 şi 1988 a locuit cu familia la Cleveland. Pentru a-şi asigura existenţa sa şi a familiei, a lucrat şi în construcţii, ca muncitor necalificat. În anul 1989 se mută cu familia la Washington DC, unde preia parohia românească „Sfânta Cruce”. A continuat să muncească în construcţii până când a reuşit să-şi cumpere o casă, la circa 20-30 kilometri de biserica parohială. De-a lungul păstoririi de către Sfinţia Sa a parohiei Sfânta Cruce, numărul credincioşilor a crescut impresionant. Multe persoane de alte confesiuni s-au convertit la ortodoxie, pentru dragostea, harul şi viaţa îmbunătăţită pe care le avea părintele. În SUA şi-a continuat lupta în numele lui Dumnezeu şi eforturile pentru apărarea intereselor românilor, fiind autorul ideii Romfest şi unul dintre fondatorii evenimentului bienal – cea mai mare sărbătoare a românilor de pretutindeni -, al cărui Comitet Internaţional îl conducea.
Este primit la Casa Albă de 2 preşedinţi – Ronald Reagan şi George W. Bush.
Părintele Calciu slujea la Biserica Ortodoxă Română „Sfânta Cruce” din oraşul Alexandria, statul Virginia (lângă Washington D.C.). În anul 2006 a catalizat eforturile pentru întemeierea unei noi biserici pentru românii din zona Washington D.C., Biserica Sf. Andrei.
Bolnav de un cancer al pancreasului şi operat la Spitalul Militar din Bucureşti, a fost vizitat, printre alţii, de Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă, de Î.P.S.S. Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului şi de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la acea vreme, Prea Fericitul Teoctist.
A murit în Statele Unite, în ziua de 21 noiembrie 2006. Slujba de înmormântare a fost oficiată de Episcopul Vicar Irineu Duvlea. În ţară, a fost prohodit în biserica Radu Vodă (de unde fusese alungat în 1979) de însuşi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist, alături de alţi ierarhi şi foşti elevi, ajunşi acum preoţi. Conform dorinţei sale, este înmormântat în ţara, în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă, din judeţul Neamţ.
Aida POPA
