Situație nemaiîntâlnită la Iași- golanii care aruncă gunoaie în locuri publice, distrug monumente sau vandalizează parcurile de joacă nu pățesc nimic, iar un pensionar care își exprimă la modul sublim spiritul civic și plantează din pensia sa flori și copaci pe dâmburile sterpe de lângă Bahlui, este amendat de 2 ori de zeloșii agenți ai Poliției Locale Iași. Bătrânul a reușit să creeze o adevărată bijuterie naturală într-un loc ce părea destinat uitării. Din pensia sa cumpără toate cele de trebuință pentru această grădină multicoloră, de la răsaduri de flori sau copaci, și până la garduri și pământ. Pentru ca plantele să nu se usuce, în fiecare dimineață cară câte 90 de kile de apă de la etajul 4 unde locuiește. Totul despre misiunea acestui ieșean în slujba frumosului, în materialul ce urmează
Are o vârstă respectabilă care nu îi mai permite dezrădăcinări, plecări spre alte zări înspre care ar simți altfel ziua de mâine. Poate ar vrea, mai ales că singura sa fată este stabilită de mai mulți ani în Belgia și tot speră ca bătrînul ei tată să vină alături de ea și de nepoți. Ceva nedefinit îl tine înrădăcinat aici, în Iași. Nu se plânge de pensie, de răutatea oamenilor, de neajunsurile vârstei. Din contra, spiritul și misiunea lui sunt deasupra tuturor acestor lucruri vremelnice. Nu are timp de “moșnegisme” și nici de ranchiuni față de vecini sau instituțile publice care îl hărțuiesc. Are atâta frumos de oferit și energie de prisosit, încât nu are timp să își lase gândurile pradă răutăților umane. Cam acestea s-ar putea spune despre Dumitru Popescu, un pensionar atipic acestor vremuri, din cartierul Alexandru cel Bun.
Tot ce e fier, vopsit în tricolor, tot ce sterp, devine roditor
Un om între dou vârste culege aplecat niște sticle aruncate de niște bețivi de noapte, peste o grădină ciudată, în care fiecare copac sau floare sunt securizate în niște țarcuri curbate, văruite în alb, semn al unei griji constante. În contrast cu albul acestor țarcuri, canalele și bătătoarele de covoare care au rezistat vremii, sunt vopsite în tricolor. Așa l-am cunoscut prima oară pe nea Mitică. De departe. A doua zi am revenit în același loc, pentru a afla povestea acelor ciudate răzoare îngrădite, aflate parcă în suspensie pe dâmbul ce mărginește strada de blocurile cenușii, comuniste, de pe strada Sarmisegetuza, dar și povestea omului care le-a creat. L-am găsit în același loc, de astă dată încercând să îmblânzească pamântul aspru, neafânat , cu ajutorul unui hârleț pictat în tricolor.
“Anul trecut am început să amenajez ce este aici, că până atunci am avut răsădite flori în grădina blocului și aceia de la parter nu mi-o mai dat voie, așa că am tăiat trandafirii și am venit aici, pe dâmb, unde am plantat prima oară copăcei. Acu au crescut, nu fi deochi! ”, ne spune nea Mitică, cu mândrie.
“Aștept moartea și până s-o hotărâ să vină, zis să nu trăiesc degeaba”
Bătrînul se strijină în hârlețul tricolor și aruncă o privire cu coada ochiului peste grădină, ca un agricultor peste haturi, să vadă recolta. Tot ce a plantat și îngrădit e munca lui și cheltuiala proprie, dintr-o pensie de 2 mii de lei, după o viață de muncă.
“Am plantat în grădina blocului 400 de trandafiri pe care i-am luat de la Dedeman cu câte 15, 14, 9 lei, pe rând…Am mai avut niște tuia pe care am scos-o și am pus dincoace, apoi am mai cumpărat niște salcâmi că se prind pe terenul ăsta, chiar și un mălin…Din pensia mea am făcut totul, da eu nu țin la bani. Aștept moartea și până s-o hotărâ să vină, zis să nu trăiesc degeaba. Am o fată plecată prin Belgia, care nici nu mai vine de acolo, are ani de zile și s-a stabilit cum trebuie. Vine o data pe an și stă câte o săptămână, apoi pleacă înapoi. Pentru ce să strâng bani? Îi cheltui pe aici…Acu, de exemplu, am luat plasă de la Dedeman, ca să închid puieții, că vin vaci, capre pe aici, de prin Dalas, de peste pod, și am dat 200 de lei numai pe sârmele acelea. Am dat 150 de lei pe niște liliac, până și pământ am cumpărat. Am mai luat 168 de lalele, da acu trebuie să sap bine pământu ăsta, că e numai piatră aici și trebuie pus pâmânt și udat încontinuu”, povestește cu avânt nea Mitică, în timp ce lovește cu sete hârlețul în pamântul dur.
Când nu este plecat la cumpărături, când nu sapă, afânează pământul sau plantează, nea Mitică este sacagiu de profesie. Echipat cu 4 bidoane mari, acesta urcă și coboară apă de câteva de ori pe zi de la etajul 4 unde își are apartamentul, cu grijă să nu se usuce vreo plantă.
“În fiecare zi car câte 90 de kile de apă, că dacă nu le ud se duce de râpă toată munca”, precizează bătrânul.
Mizerii cu fețe umane
Nea Mitică își amintește, fără resentimente, de două episoade nu tocmai plăcute, care pe oricare altul l-ar fi făcut să renunțe.
“Polițiștii ăștia de la Locală m-au amendat prima oară anul trecut, că am plantat trandafiri, apoi încă o dată. Femeia chiar mi-o zis să mă las de plantări, că poate vin și mă amendează și la ce fac pe dâmb. Pot să vine, să-i taie, să-i scoată, da tare aș vrea să văd că cineva apreciază ce fac, în loc să le placă mai mult bălăriile și gunoaiele care erau înainte”, spune nea Mitică.
Într-un oraș cu autorități normale la cap ar fi de neimaginat faptul că în loc să amendeze administratorul care ține în paragină aceste terenuri, niște neica nimeni în hainele statului se îndreaptă împotriva celor care le îngrijesc. O aberație cum numai în sânul Politiei Locale găsești, o instituție cu cei mai necalificați si lipsiți de caracter bugetari.
În comunism, nea Mitică ar fi primit, probabil, vreo medalie sau o strângere tovărășească de mână, de la mai marii Consiliului orășenesc, în democrație valorile s. au schimbat, iar în loc de aprecieri, acest bun samaritean este hărțuit, amendat și batjocorit în fata unor vecini lipsiti de caracter, care au ales bălăriile în locul unei grădini multicolore.
Radu SEICARU
