Local

Posturi scoase la concurs la Primăria Iaşi, pe zona de urbanism

By Redacția

April 26, 2021

Mai multe posturi din cadrul Primăriei Municipiului Iași vor fi scoase luna viitoare la concurs. Astfel, în data de 26 mai 2021 va avea loc un concurs de recrutare pentru ocuparea a trei funcții publice de execuție vacante în cadrul Direcției Arhitectură și Urbanism. Este vorba despre două posturi consilier grad profesional superior la Serviciul Autorizate Construcții, respectiv un post consilier grad profesional principal la Biroul Dezvoltare Urbană și Monumente.

Condiții specifice de participare la concurs:

– studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul arhitectură, domeniul de licență urbanism sau domeniul de licență inginerie civilă;

– vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice: șapte ani pentru funcția de consilier grad profesional superior, respectiv cinci ani pentru funcția de consilier grad profesional principal.

Etapele concursului:

– depunerea dosarelor pentru concurs: 22 aprilie 2021 – 11 mai 2021;

– selecția dosarelor de concurs: în termen de maximum cinci zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor, respectiv 11 mai 2021;

– proba scrisă: 26 mai 2021, ora 10.00;

– interviul se susține într-un termen de maximum cinci zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise.

În altă ordine de idei, în data de 12 mai 2021 municipalitatea va organiza un concurs de recrutare pentru ocuparea a doua funcții publice de execuție vacante la Serviciul Încasare Numerar – Direcția Generală Economică și Finanțe Publice Locale.

De menţionat că, în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă a Guverului nr. 63/2010, Primăria Municipiului Iaşi are o organigramă formată din 833 de posturi, din care sunt ocupate în prezent doar 611.

Marius GAVRILESCU