„Îmbrăcați-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotriva uneltirilor diavolului.” – Sf. Apostol Pavel în epistola către Efeseni, cap.6.
Dacă solidaritatea și simpatia diverselor părți ale eului nostru constituie prima treaptă a emoției estetice, solidaritatea socială și simpatia universală ne apare ca principiul emoției estetice celei mai complexe și mai înalte, latura socială a frumuseții și binelui mergând, crescând și sfârșind prin a domina totul.
Inteligența omului urmărește o direcție, își propune un scop, făcând o sforțare pentru a ajunge la el, îndepărtând obstacolele, folosind în cele din urmă voința, o voință umană, pentru ca scopul, să triumfe într-o acțiune. Și lupta pe care se duce devine ceva pasional, de realizat printr-o succesiune de raționamente, de acțiuni ce duc la un adevăr descoperit și răspândit printre oameni.
Dar inteligența necesită o deșteptare corespunzătoare a dorinței și a tuturor puterilor ființei, fără de care Pascal, de exemplu, nu și-ar fi putut uita durerea de dinți, atunci când construia cele mai frumoase figuri geometrice.
Este nevoie de rațiune, care poate trezi din amorțeală un întreg popor. A raționa este a merge, a urca, a cuceri. Filozoful și poetul francez Jean Marie Guyau (1854-1888) spunea că un peisaj, pentru a-l gusta trebuie să poți să te armonizezi cu tine însuți, apoi să te armonizezi cu el, adică să devină uman, căci peisajul este „o stare a sufletului”. Peisajul poate fi perspectiva viitorului unei țări, care ți se relevă în fața ochilor, așa cum pentru a înțelege raza de soare, trebuie să vibrezi cu ea; cu raza de lună să tremuri în umbra serii etc.
Aici intervine sensibilitatea, dezvoltată prin instinctul ereditar de sociabilitate și prin elanul însuși al imaginației, al cunoștințelor acumulate. Sensibilitatea caută o persoană, un mare suflet de care să se poată atașa, căreia să se poată confia; caută o gândire pe care să o poată accepta, iubi, urma. Nu simțim la bucurie nevoia de a binecuvânta pe cineva, în nenorocire de a ne plânge cuiva, de a ne revolta, chiar de a blestema?
Emoția morală, constituită din rațiune și sensibilitate are întotdeauna un scop pe care îl urmărește și îl impune voinței; este sentimentul unei solidarități, este o armonie simțită, simpatia socială, răsunetul în noi al vieții colective. Binele moral este frumosul și utilul de realizat în societate. Este domnia legii. Este domnia legii, în primul rând.
Puterea vieții și acțiunea ei pot să rezolve, măcar în parte, în cea mai importantă parte, problemele pe care și le pune gândirea, înțelegerea. Scepticii se dau, de obicei, la o parte (nu mai vorbim de trădători!); ei cred că lumea se înșală, și că umanitatea se va înșela întotdeauna. Iar adversarii luptă pentru puterea de a domina și slugărnici poporul. Cinismul unora ajunși la putere este o manifestare a cruzimii, este „una dintre cele mai vechi desfătări ale umanității, pentru că procură cea mai înaltă voluptate a sentimentului puterii”, afirma Nietzsche. Dar este și lipsa iubirii de semeni, egoismul, degeaba se ascund sub false lozinci. Fățărnicia e caracteristică politicienilor și, de multe ori și ziariștilor: „… păziți-vă de aluatul fariseilor…” le-a spus Iisus ucenicilor.
Un teolog, filozof protestant din secolul XVIII spunea că religia trebuie să ne călăuzească în tot ceea ce facem și esența ei constă în sentimentul pe care îl avem toți, cel al dependenței noastre de absolut; fără a ne simți însă slăbiciunea, să dorim să ne mărim puterea asupra noastră, asupra lucrurilor care ne stau în cale, dar cu judecată.
Viața omului este un motor în mișcare care trebuie să producă energie într-un mod oarecare. Dar nu orice fel de mișcare, ci activitate îndreptată spre un scop util și creator. Lene, furt, înșelătorie, sau hărnicie, cinste – fiind două stări în care omul se poate încadra. Prin lene, furt și înșelătorie – atitudini necinstite – energia sufletească se scurge ca printr-un robinet, trece în degradare morală ce vizează atât viața materială cât și cea spirituală, și care, în același timp tensionează relațiile cu cei din jur. Omul harnic și cinstit are o dispoziție pentru muncă – condiția existenței, dovadă a sănătății fizice și sufletești. Chiar dacă munca pretinde efort și sudoare, ea nu constituie o povară a vieții, ci angajează spre un ideal care, pe măsura împlinirii, aduce sufletului satisfacția deplină; ne face viața mai frumoasă, cu rezultate care bucură pe fiecare om și bucuria se însumează, ajutând întreaga societate. Condiția esențială a vieții fiind, munca este sfântă ca viața însăși. Americanul știe aceasta, el este învățat să muncească și iubește munca. După învățătura creștină „Munca este izvor de virtuți. Ea luminează mintea, întărește voința, înalță simțămintele, aduce răbdare, bărbăție, stăpânire de sine, potolește patimile și înlătură ispitele”. Și să nu uităm că „pasărea este mai în siguranță când zboară, iar omul când muncește”.
Viața înseamnă muncă, strădanie, jertfă. Adevărata bucurie a vieții o simt numai cei ce pot aduna și folosi bunurile vieții prin munca lor cinstită, aflată sub binecuvântarea lui Dumnezeu, în armonie cu viața celor din jur, așa cum orice instrument dintr-o orchestră intră în armonie cu celelalte. Să fii un om serios și cinstit, trebuie în primul rând să fii călăuzit de principii și valori. Cinstea nu este o vocație, este o opțiune, spunea un poet; ea e dobândită prin educație, prin voință și poporul american a beneficiat de aceste valori. „Cinstea e o floare rară”, am dat titlul unui eseu cândva. Adevărat! Ar trebui să fie mult dorită, mult căutată! Omul cinstit nu minte, nu înșală pe nimeni, nu umblă cu șiretlicuri, nu fură, în nici unul dintre nenumăratele feluri în care se poate fura, el este sincer, spune ceea ce gândește și ceea ce nu distruge pe celălalt, el nu vrea să aibă decât ceea ce este al lui și ceea ce a dobândit pe drept. „Nu există moștenire mai prețioasă decât cinstea”, spunea William Shakespeare.
Necinstea înseamnă corupție, înseamnă abatere de la morală, ceea ce au dovedit cei care au falsificat voturile alegerilor din Noiembrie 2020 în America. Au fost? – Au fost! Spre dezamăgirea multora, trebuie să recunoaștem că necinstea este o haină care îmbracă, în vremurile actuale, cele mai multe țări din lume. Mântuitorul ne spune că „orice pom care nu aduce roadă bună se taie și în foc se aruncă” (Matei 7, 19). Cine o va face? Știm doar că democrația se bazează pe voința poporului. Și poporul nu doarme! El reprezintă patrioții americani care doresc binele acestei țări. Cei care nu au în vedere acest fapt și greșesc, conform legii, plătesc! Căci, pădure fără uscături, în lume nu este!
Închei cu un poem intitulat „Lupta” din volumul de versuri „O mie și una de poeme” editat în 2016: Lupta dă strălucire vieții, / precum săbiile într-un duel. / Echilibrul etern, liniștea eternă / nu pot aparține acestei vieți. / Totul balansează, / cumpăna se mișcă oricând și oriunde, / la orice nivel, inclusiv cel galactic. / Neprevăzutul, „aripa de fluture”, / nu lasă echilibrul să devină etern, / spre a nu se pierde astfel, / strălucirea de aur a vieții. //
Vavila Popovici – Carolina de Nord