La ieşirea din municipiul Iaşi spre Vaslui, oficial în satul Păun, comuna Bârnova, există o pensiune numită Popasul Paun, care dispune, conform site-ului propriu, de 10 camere, 30 de locuri de parcare şi un restaurant. Conform sursei menţionate, este “prima pensiune turistică din judetul Iaşi realizată prin proiect SAPARD“. Stabilimentul este deţinut de Popasul Paun SRL (CUI: 17628558), societate care a intrat în insolvenţă pe 12 ianuarie 2016. Desigur, există o mulţime de pensiuni care au ajuns în incapacitate de plată, dar în cazul acesta apar câteva aspecte inedite. Astfel, deschiderea procedurii de insolvenţă a fost solicitată de comuna Bârnova (oficial prin UAT şi primărie) pentru o creanţă de 294.245 lei, compusă din: 242.102 lei – impozit pe construcţii persoane juridice; 51.798 lei – (alt) impozit pe construcţii persoane juridice; 325 lei – taxe locale; 10 lei – taxă apărare civilă si 10 lei – taxă gospodărie. Pe lângă faptul că Bârnova este printre puţinele localităţi care au îndrăznit să solicite insolvenţa unui agent economic, suma revendicată reprezintă veniturile societăţii pe vreo 3 ani, dacă luăm în considerare bilanţurile publice. Aceste venituri sunt în scădere continuă de 4 ani şi culmea e că, în 2014, deşi firma a înregistrat cele mai mici venituri de la darea în funcţiune a pensiunii (în 2008), a raportat cel mai mare profit! Un alt aspect dubios legat de activitatea Popasul Paun SRL este reprezentat de faptul că, din 2013, nu mai are angajaţi. Să zicem că partea de cazare nu e aşa solicitată şi poate fi acoperită de patronat, dar crâşma are ospătari, barman, bucătar… aceştia ai cui angajaţi sunt?! Societatea Popasul Paun SRL este deţinută şi administrată de Iuliana Meiu (55 de ani) şi Ilie Meiu (59 de ani). În ianuarie 2013, Ilie Meiu a înfiinţat firma Pensiunea Paun SRL (CUI: 31148059), care pare a fi preluat câte ceva din activităţile pensiunii… sau măcar a “drenat” nişte bani, reuşind să înregistreze în 2013 un profit net de aproape 90% din cifra de afaceri! În 2014, cifra de afaceri s-a redus aproape la jumătate, profitul a scăzut de 12 ori şi… s-a renunţat la cei doi angajaţi. Chiar dacă adunăm veniturile celor două firme, tor ar fi nevoie de peste 10 ani pentru achitarea datoriilor raportate de Popas Paun SRL la finalul anului 2014 (2,89 milioane lei). Acum soarta firmei (şi a pensiunii) e la mâna creditorilor, care vor decide dacă acceptă un plan de reorganizare în speranţa redresării activităţii sau vând imobilul şi va fi acoperită (eventual parţial) numai datoria către creditorul care deţine ipoteca. Ţinând cont de faptul că debitoarea nu a formulat intâmpinare şi nici contestaţie la cererea de deschidere a procedurii, se pune şi întrebarea dacă doreşte reorganizarea! (sursa: supervizor.ro)