O patrula de Politie Locala a fost scoasa dintr-un centru de cartier si trimisa in strada, chiar de primarul Mihai Chirica, dupa ce edilul i-a surprins pe cei doi nesimtiti ca se adaposteau in cladire in loc sa fie in patrulare, iar in fata centrului erau cativa zeci de pensionari care asteptau in frig sa li se distribuie tichetele sociale de la primarie. Primarul interimar Mihai Chirica s-a arătat revoltat pe modul în care unii polițiști locali înțeleg să-și facă datoria în slujba iesenilor. Astfel, în urma unui control inopinat la Centrul de cartier Alexandru cel Bun, Mihai Chirica i-a găsit pe polițiști „înăuntru la căldură”, în timp ce pensionarii așteptau afară.
„I-am introdus pe pensionari înăuntru, iar pe polițiști i-am dat afară. Sunt şi lucruri care pot fi trecute cu vederea, dar unele depăşesc şi frizează prostia. Mie nu mi s-a părut normal ca la Centrul de cartier Alexandru cel Bun, în interior să fie gol şi în afară să stea oamenii şi să aştepte să li se dea tichetele de sărbători, motiv pentru care i-am introdus pe toţi pensionarii de acolo înauntru iar pe poliţişti i-am dat afară pentru că ei sunt îmbrăcaţi mai bine decât pensionarii. Pentru asta îţi trebuie un pic de bun simt si spirit de observatie. Nu trebuie sa faci zece facultati ca sa iti dai seama ca oamenii de afara ingheata”, a declarat Mihai Chirica.