Politia si Primaria, vinovatii pasivi ai tragediei din Pacurari! APTA acuza – “Toți știau, nimeni n-a făcut nimic!”

0
135

Alianța pentru Promovarea Transportului Alternativ Iași sustine ca accidentul rutier care a avut loc in Pacurari era previzibil. Una dintre cauze ar fi, in acceptiunea membrilor acestui ONG, birocratizarea in exces si dezinteresul comun al Politiei Rutiere, Primariei Iasi, a membrilor Comisiei de Circulatie si a faunei parazitare care guverneaza politicul local.
Tragedia de pe Păcurari, era previzibilă. Toti stiau, dar nimeni nu a facut nimic. Viteza excesivă este o problemă veche în Iași, pe care am sesizat-o și noi în numeroase adrese, discuții cu autoritățile locale, rămase fără ecou.
În noiembrie 2021, la audiența cu Şeful serviciului rutier Iasi, comisarul Șoric Mihai, am adus în discuție viteza mare de pe străzile orașului și lipsa siguranței în trafic, în special pentru pietoni și bicicliști. Am prezentat cazul Șoselei Nicolina, cea mai periculoasă strada pentru pietoni, și am solicitat utilizarea radarelor Primăriei Iași și prezenta echipajelor în zona. Dumnealui ne-a precizat că pe Păcurari se merge mai tare decât pe Nicolina.
În decembrie 2021, după accidentul de pe Independenței, în care un pieton a fost omorat pe trecere, am avut o discuție telefonică cu directorul Direcției de Transformare Digitală și Implementare Smart City, urmată de o adresă scrisă, în care am prezentat propunerea de a utiliza actualele radare din municipiu, pentru a preveni viitoarele accidente. Am propus salvarea și raportarea în timp real a depășirilor de viteză peste o anumită limită la Poliția Rutieră Iași, în special noaptea. Totodată, după modelul Zalăului, am prezentat posibilitatea conectării radarelor aflate pe străzile cu semafoare la sistemul de semaforizare pentru a opri (a semnaliza culoarea roșie), coloanei care se deplasează cu viteza (mult) peste cea legală. Nu am primit niciun răspuns.
În cei 3 ani de cand existăm ca alianță, am cerut mereu măsuri de calmare a traficului, de creștere a sentimentului de siguranță în trafic. Nu am primit niciun răspuns la adresele către Comisia de Circulație. Membrii săi erau ocupați cu desființarea trecerilor de pietoni și fluidizarea traficului
”, sustin reprezentantii APTA.
Una dintre masurile care ar fi condus la evitarea acestei tragedii ar fi fost, pe lângă acțiunile preventive ale Poliției Rutiere și ale Comisiei de Circulație, legalizarea radarelor fixe.
Sperăm ca primarul Mihai Chirica, în al 13-lea ceas, va cere parlamentarilor de Iași și colegilor din AMR – Asociaţia Municipiilor din România intrarea în legalitate a acestor radare fixe”, mai sustin membrii APTA.
Radu SEICARU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here