Politia Locala si Salubris isi ascund incompetenta in spatele a sute de camere de supraveghere pentru monitorizarea neamurilor de traista care arunca gunoaie in Iasi

0
94

Cine aruncă gunoiul în locuri nepermise se alege cu amendă, ameninta sec sefii Salubis. Cam atat ii duce capul pe cei din societatile subordonate Primariei Iasi, cam atat si fac. Ineficienta celor doua structuri municipale este dovedita si prin astfel de masuri coercitive, fara cap si coada, indreptate impotriva iesenilor de proasta factura. In primul rand, procedura identificarii ieseanului de neam prost care arunca gunoiul la roata masinii, la cativa metri de tomberon, sau la intamplare, pe spatiul public, la cativa metri de un cos de gunoi, este una foarte anevoioasa. Pe de alta parte, interventia unui echipaj de Politie Locala se va face in orb si va capacita o cheltuiala inutila.
Practic, aceste masuri la botul calului nu vor avea darul de a responsabiliza iesenii lipsiti de educatie. In schimb, politistii locali care sunt plantati degeaba in jurul scolilor, ar putea sa se faca cu adevarat utili, prin patrularea constanta in arelul scolilor si prevenirea unor situatii in care grupuri de scolari distrug cosuri de gunoi si lasa la scarile de blocuri mormane de gunoaie.
De cand au fost instalate camere de supraveghere pentru a descuraja acest obicei, au fost aplicate deja 200 de sancțiuni doar anul trecut. Astfel că cei care aruncă gunoiul la întâmplare sunt identificați cu ajutorul camerelor, iar imediat la fața locului ajung agenții de la Poliția Locală care aplică și sancțiuni. Gunoaiele sunt aruncate la întâmplare, spre disperarea locuitorilor, care sperau că supravegherea video îi va face pe oameni să devină mai responsabili. Autoritățile locale din Iași au decis să monteze peste 200 de camere de supraveghere pentru a descuraja aruncarea gunoiului în locuri nepermise. Camerele s-au dovedit a fi un real succes pentru că imediat când cineva face o mișare greșită, imaginea ajunge direct la Poliția locală. Doar anul trecut au fost aplicate 182 de amenzi în valoare totală de 107 mii de lei”, sustin reprezentantii Salubris.
Totul despre amenzi, nimic despre efecte.
Radu SEICARU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here