Pluguşorul lui Iohannis

0
120

Noul preşedinte al României, Klaus Iohannis, are parte de o variantă de pluguşor care circulă pe internet şi este adaptată originii sale germane.

Iată varianta de plugușor dedicată lui Klaus Iohannis:

Aho, aho, copii şi fraţi,
Staţi puţin, nu disperaţi,
Lângă mine v-adunaţi,
Ţara v-o recăpătaţi!

Am venit aici cu drag,
Să vă dau un Guten Tag,
Şi să fac în astă ţară,
Un trai bun, ca pe afară.

Orice prăfuită stradă,
O s-o fac auto-stradă,
Eu mă mut la Cotroceni,
Mercedes, la Mioveni.

Vreau ca toţi românii mei
Să-şi permită Seria 3,
Şi ţăranul în opinci
Merită şi el X5.

Şi în şcoli, la ora şapte,
Nu servim doar corn cu lapte.
Elevii, de azi primesc,
Şuncă şi salam săsesc.

Scot maneaua naţională,
Şi trecem la ‘iodlăreală’.
Să aveţi, fugind pe stradă,
Câini cu brezel, mare-n coadă.

Ciocolata ROM, savoare,
Heidi, Milka, revin tare.
Bergenbier, la toţi pe masă,
Beck’s-ul însă-i face faţă!

Cobălcescu!, Pelicane!,
Daţi de-acum curse-n merţane,
Iar la groapă ducem mortul,
Nu cu dricul, cu A8-ul.

Poliţia, în recunoaştere,
E pe val, în Dustere.
Însă vom dota Rutiera
Şi cu Porsche Panamera.

Copiii vă crească mari,
Înalţi ca nişte stejari,
Toţi frumoşi şi premianţi,
Falnici, mândri şi berbanţi!

Pluguşor cu 4 boi
Fie Merkel lângă voi,
Iar în timpul cel mai scurt,
Bucureşti, egal Frankfurt.

Alles Gute, La Mulţi Ani!
Sănătate şi mulţi bani!
Iodlăriţi, măi!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here