Plangere penala impotriva politistului iubitor de pitipoance. Politistul, cercetat pentru amenintari cu moartea

0
105

Reset a depus  două denunțuri cu privire la zădărnicirea combaterii bolilor și la abuz în serviciu, cu ocazia Pelerinajului la Sfanta Parascheva.

Prima sesizare vizează încălcarea de către autorități și organizatori ai Pelerinajului la Sfânta Parascheva, in timp ce a doua sesizare îl vizează pe agentul care nu procedează la legitimarea a două persoane pe care le escortează apoi către raclă, cu încălcarea măsurii privind interzicerea accesului la moaște pentru persoanele din afara Iașului. În dialogul dintre polițist și una dintre cele două persoane, este menționat un anume Dan Popescu, care a ar fi intermediat toată acțiunea. Înainte de toate, autoritățile trebuie să ofere lămuriri cu privire la identitatea polițistului și calitatea Dan Popescu.

Polițistul local care le escortează pe cele două video-chatiste venite de la București până la racla Sfintei Parascheva este Cătălin Vasilică Nistor. Agentul a mai fost cercetat disciplinar în trecut, iar în 2014 a ajuns chiar în fața procurorilor, fiind cercetat pentru ultraj. Poltistul care le-a dus, ilegal, pe Oana Lovin si Codruta Cerva la racla Sf. Parascheva se numeste Catalin Vasilica Nistor. El a fost retinut in trecut chiar de catre colegii lui dupa ce si-a amenintat un superior care il cerceta pe fratele lui pentru ca ducea tinere sa se prostitueze in Germania.

In paralel cu plangerea penala, Nistor este cercetat in acest moment de superiorii din cadrul Politiei pentru ca, pe 14 octombrie, cu ocazia manifestarilor de Sf. Parascheva din Iasi, a plecat din punctul unde era desemnat si le-a dus pe Oana Lovin si Codruta Cerva la racla, desi acestea nu erau domicialiate in Iasi.

Politistul are un lung sir de abateri disciplinare. Cea mai grava este este ca a amenintat cu moartea, in 2014, un ofiter din cadrul IPJ, de la Crima Organizata. Catalin Vasilica Nistor ar fi procedat la aceste amenintari pentru a-l intimida pe politistul care il cerceta pe fratele lui, suspectat ca obliga femei sa se prostitueze in Germania. De altfel, in trecut, sefii IPJ au amanat avansarea in grad a politistului, tot in urma unor amenintari telefonice pe care acesta le facea. Mai mult, dupa ce a zgariat cu cheile masinile unor colegi, a fost mutat disciplinar la alta sectie de politie

Acesta va trebui să dea iarăși cu subsemnatul în fața procurorilor după ce denunțul Reset pentru abuz în serviciu  a fost înregistrat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here