Anchete

Plângere penală împotriva lui Mihnea Costoiu după incendiile din căminele de la Politehnică

By Redacția

October 07, 2024

Liga Studenţilor (LS IAŞI) a depus o plângere penală împotriva lui Mihnea Costoiu, rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, şi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti  pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, distrugere şi fals intelectual după ce în ultimul an au ars mai multe camere din căminele din Regie din cauza instalaţiei electrice vechi, iar instituţia de învăţământ şi ISU au dat vina pe studenţi, încercând să muşamalizeze cazurile şi să se exonereze de orice răspundere.

Studenții Universității Politehnica din București, cu sprijinul Ligii Studenților (LS IAȘI), solicită reducerea tarifelor de cazare, cel puţin la nivelul anului universitar trecut, după ce conducerea instituţiei a majorat tarifele cu până la 20% în urma incendiilor şi a impus o limită de consum de 1KW pe cameră, deşi în cămine există şobolani şi condiţii insalubre de locuire. Totodată, aceştia solicită Guvernului României şi Universităţii să refacă instalaţia electrică din toate căminele, instalaţie care este veche, nerevizuită şi subdimensionată, reprezentând un real risc pentru viaţa şi bunurile studenţilor. În plus, tinerii publică fotografii și înregistrări inedite, care nu au fost preluate în mass-media, cu incendiile și condițiile din cămine.

În ultimul an au luat foc două camere, în aprilie una în căminul P16, iar în urmă cu două săptămâni una în căminul P22, ambele fiind distruse complet ca urmare a unor incendii care au pornit de la instalaţia electrică. În ambele cazuri, conducerea Universităţii Politehnica şi ISU au dat vina pe studenţi şi pe utilizarea unor „aparate electrice vechi”. În loc să ia măsuri pentru revizuirea instalației electrice, Universitatea a crescut din această toamnă tarifele de cazare pentru fiecare cămin în parte cu 11-20% din tariful din anul anterior (2023), adică cu sume cuprinse între 40 și 90 lei pe lună și a impus studenților prin contractul de cazare să nu utilizeze prelungitoare și să nu aibă un consum pe cameră mai mare de 1KW (putere instantanee).

Practic, conducerea Politehnicii a recunoscut că instalația electrică este subdimensionată și că, de fapt, studenții nu pot să țină în cameră concomitent mai mult de un frigider (250-350W), 4 laptopuri (50-135W fiecare x 4, adică 200-540W) și becurile de iluminat, ceea ce este total aberant în condițiile în care studenții de la unele specializări au nevoie de programe care funcționează doar pe PC-uri cu putere mai mare de procesare (650-800W) sau diverse aparate (imprimante 3D etc.), iar pentru traiul zilnic un sandwich-maker are între 700 și 1000W, un uscător de păr 500-2200W, iar un cuptor cu microunde între 650 și 1200W.

Studenții reclamă faptul că siguranțele instalate sunt supradimensionate și nu „cad” în situația în care consumatorii din camere ating limita de toleranță a instalației, că instalațiile nu au fost revizuite (prize și întrerupătoare vechi, cu legături uzate) și că infrastructura de cabluri este, de asemenea, învechită, probleme care, neremediate, pot duce la viitoare incendii.

Mai mult, studenții cazați în căminul P16 au reclamat faptul că la incendiul din aprilie a.c., hidrantul era blocat de o ușă, care a fost mutată între timp, fapt care a îngreunat la momentul respectiv intervenția pompierilor, însă ISU nu a acordat nicio sancțiune pentru acest lucru.

De asemenea, tinerii reclamă faptul că în cămine își fac prezența în mod recurent șobolanii și că există condiții insalubre de locuit, probleme la canalizare și opțiuni limitate pentru pregătirea hranei la oficiile comune care îi constrâng să apeleze la diverse aparate electrocasnice în camere. 

„Universitatea Politehnica din Bucureşti este cunoscută drept un fief politic al Partidului Social Democrat (PSD) în care generaţii întregi de aşa-numiţi lideri ai studenţilor au sărit permanent din poziţia de preşedinte de organizaţie studenţească în cea de candidat PSD, iar tăcerea asurzitoare a organizaţiilor studenţeşti din instituţie faţă de problemele studenţilor din ultimul an confirmă faptul că întreaga instituţie este o feudă politică. Este total inacceptabil ca într-o universitate în care atât fostul cât şi actualul rector, Ecaterina Andronescu şi Mihnea Costoiu, foşti miniştri ai Educaţiei, despre care se presupune că ar trebui să aibă cel puţin un dram de empatie faţă de studenţi, studenţii să fie reduşi la tăcere pentru faptul că cer condiţii decente şi un lucru fundamental: să nu le ia foc camera de cămin!

Cu câteva zile înainte de incendiu, candidatul la preşedinţie Marcel Ciolacu a făcut o vizită mediatizată în căminele din Regie, aidoma lui Liviu Dragnea, care a bifat același moment în 2016. Pentru siguranţa studenţilor îi solicităm premierului Marcel Ciolacu să renunţe la logica electorală pentru un moment şi să nu arunce problema urgentă a incendiilor din Politehnică în curtea Ministerului Educaţiei (PNL), pentru că în cazul de faţă responsabilitatea directă aparţine colegului său de partid, rectorul Mihnea Costoiu, iar instituţia pe care o conduce are toate resursele financiare şi logistice pentru a putea rezolva cel târziu în vara anului 2025 problema instalaţiilor electrice din cămine.” a declarat Vlad Cristian, vicepreședinte Liga Studenților (LS IAȘI).

Aida POPA