Piata de cadouri online a crescut cu 84% în ultimii doi ani

0
101

Ne apropiem cu pași repezi de o periodă aglomerată din punct de vedere al cadourilor, deoarece sărbătorile precum Valentine’s Day, Dragobetele, 1 Martie și 8 Martie sau Paștele sunt tot mai aproape. Comercianții au înțeles că numărul celor care comandă cadouri de pe Internet crește din ce în ce mai mult de la an la an și au pregătit promoții și stocuri pe măsură.

            Un studiu al agenției TargetWeb arată că piața de cadouri online din România a crescut cu peste 84% în 2017 față de anul 2015, studiu bazat pe datele furnizate de către Google și clienții agenției. Această creștere este în trend cu evoluția comerțului online din România care, numai în ultimul an, a crescut cu peste 40%, conform unui studiu GpeC. Mai mult decât atât, potrivit aceluiași studiu, această creștere este una dintre cele mai mari la nivelul țărilor din Uniunea Europeană cu potențial de creștere și mai mare pentru anii următori. Printre marii performeri din țară noastră se numără și site-ul Maniamall.ro, deținut de către Daniel Henegariu, care este la al doilea business în online.

Tânărul antreprenor a declarat că atunci când vine vorba despre achiziția de cadouri, valoarea medie a coșului de cumpărături a fost, în 2017, de 450 de lei, în creștere cu 30% față de anul precedent.

“Am constatat că din ce în ce mai multe comenzi sunt înregistrate de companii private și multinaționale, care alocă bugete pentru cadouri pentru angajați. De asemenea, este îmbucurător faptul că din ce în ce mai mulți consumatori aleg să realizeze achiziții cu card bancar, ceea ce denotă o încredere din ce în ce mai mare față de această metodă de plată. În 2017, pe site-ul nostru, 1 din 5 cumpărători a ales să plătească cu cardul bancar”, a declarat CEO-ul Maniamall.ro, Daniel Henegariu.

            Henegariu estimează că piața cadourilor este în continuă creștere, deoarece 1 din 3 români cheltuiește între 100 și 200 de euro pe achiziția de cadouri din mall-urile virtuale, iar un sfert din cumpărători cheltuiește mai mult de 200 de euro pentru achiziția de cadouri în decursul unui an. De asemenea, antreprenorul magazinului www.maniamall.ro a observat un trend în creștere al cumpărătorilor care se pregătesc din timp și achiziționează cadouri pentru cei dragi, cu cel puțin 3 săptămâni înainte.

            “Pentru că magazinele online să fie din ce în ce mai apropiate de cerințele utilizatorilor de cadouri, acestea trebuie să inoveze, să ofere cele mai bune prețuri, să aibă navigare și filtrare foarte intuitivă, să dețină o variantă optimizată pentru dispozitivele mobile, livrarea produselor să se realizeze rapid și să ofere multiple modalități de plată”, conchide antreprenorul online.   

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here