Peste 900 de cazuri de consum fraudulos de energie şi gaze depistate în primele șase luni ale anului în rețeaua Delgaz Grid

0
93

În judeţul Cluj au fost identificate cele mai multe situații de consum fraudulos de gaze naturale, iar în judeţul Iaşi, de energie electrică. Pierderile estimate se ridică la peste 6,5 milioane de lei.

Specialiștii Delgaz Grid au identificat, în perioada ianuarie – iunie a.c., 914 cazuri de consum fraudulos, 458 dintre acestea fiind în sistemul de distribuție a  gazelor naturale și circa 456 în rețeaua de energie electrică.

În toate cele 914 de cazuri au fost găsite improvizații realizate de diverse persoane pentru a sustrage energie sau gaze naturale. Legăturile slabe sau neizolate între cabluri ori racordurile strînse cu sârmă la instalațiile de gaze naturale au pus în pericol atât copiii, cât și adulții care locuiau sau tranzitau zonele respective.

Colegii noștri au văzut izolații arse la cabluri sau legături neetanșe la instalațiile de gaze naturale, toate acestea fiind potențiale cauze generatoare de incendii într-un timp foarte scurt, de câteva secunde și cu urmări greu de imaginat. Intervenţiile ilegale afectează totodată şi consumatorii oneşti, prin întreruperea alimentării cu energie sau gaze naturale pentru anumite perioade de timp, reducerea calității serviciilor de distribuție energie electrică și gaze naturale şi duc implicit, la creşterea unor cheltuieli”, sustin reprezentantii companiei.

Cele peste 900 de cazuri de consum fraudulos au cauzat companiei Delgaz Grid pierderi de 6,5 milioane de lei, în primele șase luni ale anului.

În toate aceste cazuri au fost iniţiate măsuri legale pentru recuperarea prejudiciilor, fiind înaintate, în acelaşi timp şi plângeri penale, pentru aflarea şi tragerea la răspundere a făptuitorilor.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here