Pescobar a adus mizeria și vulgaritatea la Iași: Taverna Racilor, focar de infecție, mizerie și prost gust

0
68

După ce mai multe locații ale lanțului de restaurante Taverna Racilor au fost închise de ANPC la București și Cluj, te-ai fi așteptat ca patronul acestora, Paul Nicolau alias Pescobar, să dispară o vreme dacă nu din mediul specific afacerilor, măcar din cel monden. Dimpotrivă, continuându-și exhibările grobiene care l-au făcut celebru în bula celor săraci cu duhul, Pescobar a rămas în atenția publică, cea mai recentă apariție de cocalar desăvârșit având loc recent, într-un restaurant din București.

Într-un clip video postat pe rețeaua Tik Tok, Pescobar apare în vădită stare de ebrietate la petrecerea organizată la un restaurant din Capitală, în cinstea împlinirii de către fiul său a vârstei de un an. Prilej numai bun pentru omul de afaceri de a se da puternic în stambă, printre numerele de atracție fiind și gestul de a sparge un pahar lovindu-l în neștire de ceasul de la mână, în valoare de 120.000 de euro, sub privirile stupefiate ale lui Adrian Minune, cel care asigura coloană sonoră a acestui film de prost gust.

Din păcate, Pescobar și-a pus amprenta de cocalar și asupra sistemului Horeca din Iași, deschizând o nouă locație Taverna Racilor în zona intersecției Bucșinescu, spațiu ticsit în fiecare seară de clienții atrași de faima îndoielnică a patronului.

Cu tot „brandul” personajului coborât din copac, restaurantul din Iași s-a tranformat în scurt timp într-o dezamăgire pentru ieșenii care au achitat scump distracția culinară, recenziile negative curgând gârlă pe internet.

Foarte, foarte mare gălăgie, nu puteai manca liniștit. Faptul ca fetele filmează non-stop te face sa te simți inconfortabil, iar pe lângă asta ținuta fetelor este absolut indecenta pentru meseria de ospătar. Efectiv nu poti manca in liniște.”, s-a plâns Diana Dănilă.

Foarte rău. În afară de creveți, nimic nu a avut gust. Calamarul era gătit prost, gumos. Scoicile fără gust, homarul fără gust, cred că era expirat, de la caracatiță mi s-a pus capac. De restul nu mai zic. Update: la 2 ore după vizită, tocmai am primit confirmare că 2 prieteni se simt rău. Dacă va fi ceva grav, ne gândim să facem o sesizare la ANPC”, a scris un alt client revoltat, Bogdan Dumbrăvanu.

Am fost la acest “renumit Restaurant “. Am fost întâmpinați de un chelner ce părea paznicul unui club împreună cu ospătărița care mai degrabă vestimentația ei era de animatoare într-un club. După ce am plecat, imediat în parcare a început să mi se facă rău, stare de vomă, deranj la stomac, un gust amar de pește neproaspăt. Nu recomand ca pe banii dumneavoastră să vă distrugeți sănătatea, vă rog frumos să luați în considerație cele menționate , deoarece și eu la rândul meu am citit și nu am crezut ce spun ceilalți”, a scris siderată Lucia Roxana.

8 Martie 2025, am mâncat 7 oameni la ei. Mi-am luat paste cu creveți. Mâncarea fadă, fără gust (am pus și sare). Una dintre chelnerițe a întrebat-o pe soție (“pot să îți iau astea de aici, mai ai nevoie de ele?”) știam că se vorbește cu dumneavoastră.. la baie ți se lipeau tălpile de gresie, faianță spartă, hârtii pe jos. Am ajuns acasă, m-am stricat la burtă, e doar reclama de restaurant.. în rest, praf. Total 1000 lei și cerea și tips.. nu se merită”, a descris atmosfera Mihai Gherasim.

Sunt doar câteva dintre reacțiile revoltate ale amatorilor de delicatese culinare din zona fructelor de mare care s-au trezit înșelați sub toate aspectele de “prestigiul” lui Pescobar, personaj nu degeaba interzis de oficiile pentru protecția consumatorilor din București și Cluj.

Pentru a-i asigura vizibilitatea necesară restaurantului din Iași, Pescobar și-a făcut și o promovare perfect pliată pe vulgaritatea sa, printr-un clip video în care apar două pupeze, una mai caraghioasă decât cealaltă.

Îmbrăcate ca niște fetițe ieșite la pescuit clienți pe bordură, tipele prezintă un soi de specialitatea casei, „caracatița lui Pescobar din Senegal”, după care își îndeasă câteva tentacule în gură, într-un “deep throat” care ar face-o invidioasă și pe Mia Khalifa.

Că Pescobar este un individ toxic, care a ridicat mârlănia și vulgul la nivel de business, nu mai încape îndoială. Din nefericire, se găsesc suficient de mulți adulatori care-i cad în plasă, consumându-i mâncarea execrabilă și alimentându-i astfel conturile cu bani serioși.

Cu ceva vreme în urmă, un alt antreprenor din Horeca, Ștefan Mandachi, făcea furori cu locațiile sale de fast food din lanțul Spartan. La un moment dat, și acesta devenise o țintă a publicațiilor mondene, dar, spre deosebire de Pescobar, a reușit să iasă din zona facilă a chefurilor și distracțiilor extravagante, investind în acțiuni civice, educative și umanitare.

Pescobar a rămas personajul principal al unei farse gastronomice, promovând o manieră grosolană de a-și trata clienții, de a căror sănătate nu-l doare nici măcar cât l-ar afecta cadranul spart al propriului ceas în valoare de 120.000 de euro.

Paul LOVIN

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here