Politic

Pericol iminent pentru gasca Dragnea! O grupare de naivi radicali din Iasi urmareste sa acapareze puterea politica si conducerea Guvernului

By Redacția

January 23, 2019

Joi, 24 ianuarie 2019, va avea loc la Iași evenimentul de semnare a Protocolului de constituire a unei Alianțe Electorale între partidele politice componente ale platformei politice “Alternativă Dreaptă” – Partidul M10 și Partidul “Forța Moldova” – “platformă politică de coagulare a forțelor de dreapta conservatoare, creștin-democrate și clasic-liberale”, lansată oficial în data de 15 noiembrie 2018, la București și care ‘rămâne deschisă tuturor celor care împărtășesc valorile și principiile expuse public în Manifestul “Alternativei Drepte”.

La Iași, “Alternativa Dreaptă” își va prezenta și temele principale ale Programului Electoral pe care îl propune cetățenilor României.

Așa cum a anunțat încă de la lansare, “Alternativa Dreaptă” vizează accederea în Parlamentul European, la alegerile europarlamentare din acest an și în Parlamentul României, la alegerile generale din 2020, iar pe termen mediu, aceasta are ca scop preluarea puterii politice și formarea guvernului în urma scrutinului din anul 2024”, liderii acestei miscari.

Tot cu această ocazie, se va semna și un document oficial de susținere politică a Alianței Electorale “Alternativa Dreaptă” de către Asociatia Civică “Alternativa Dreaptă”, Grupul politico-civic “Alianța Conservatoare”, Grupul politico-civic “Dreapta reformatoare conservatoare” și Grupul politico-civic Alianța “Uniunea Creștin-Democrată”.

Evenimentul va avea loc la Hotel Eden, strada Sf. Sava nr. 1, începând cu ora 14.00 și va fi moderat de analistul și consultantul politic Daniel Uncu.

Marius GAVRILESCU