Procurorii DNA au efectuat astăzi percheziţii la biroul medicului Gheorghe Dorobăţ, şeful Clinicii de Terapie Intensivă din cadrul spitalului de Neurochirurgie din Iaşi.
Medicul Gheorghe Dorobăţ a fost ridicat din spital cu catuse la maini si escortat în locuinta sa , acolo unde vor fi efectuate alte percheziţii.
Medicul Gheorghe Dorobăţ este suspectat de luare de mită. Potrivit unor surse din cadrul anchetei, acesta ar fi fost prins în flagrant în timp ce lua mită de la studenţi, în timpul unui examen.
Reprezentanţii din conducerea Spitalului ieşean au declarat că acuzaţiile care i se aduc medicului Gheorghe Dorobăţ, sotul managerului Spitalului de Boli Infectioase Iasi, Carmen Dorobat, sunt strict legate de activitate sa ca profesor în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi.