Un funcţionar de la Serviciul Urbanism al Primăriei Rediu a facut obiectul unei descinderi a politististilor, acesta fiind suspectat de luare mită.
Polițiștii au venit la Primăria Rediu în jurul orei 15 și au plecat pe la ora 19, cu mai multe documente dar și cu persoana vizată, Petronela Susan, aceasta fiind considerată a fi unul dintre oamenii aduși în instituție de către primarul localității, Ciprian Grosu.
De altfel, Susan activează în instituție de prin luna mai, anul trecut. Ea a lucrat și la Primăria Iași tot în domeniul Urbanism și a ajuns la Rediu prin transfer. Femeia este cercetată în dosarul DIICOT privind infracțiuni imobiliare in cadrul Primarie Iasi, scrie ziaruldeiasi.ro.
“Corupţia este un fenomen care macină societatea românească încă din vremurile comunismului, accentuându-se o dată în plus cu avansarea României pe căile democraţiei. Este regretabil să vedem astăzi, cu toate exemplele furnizate de DNA în ultimii ani, încă un episod în care este implicat un funcţionar, suspectat de cea mai gravă faptă de corupţie – luarea de mită – şi cu atât mai regretabil este că evenimentul de astăzi a implicat comuna noastră. În această după-amiază am fost înştiinţat că în interiorul instituţiei noastre a fost realizat, de către DGA, un flagrant prin care s-a constatat că un funcţionar cu vechi state vechi în administraţia locală (acesta lucrând ani buni în serviciul de urbanism al primăriei Iaşi şi de circa 2 ani în cadrul specific al primăriei Rediu) ar fi luat, cu titlu de mită, o sumă de bani pentru a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu şi pentru care era remunerat de către stat. În acest moment al anchetei este prematur a se pronunţa oricine în legătură cu vinovăţia acestei persoane, acesta fiind exclusiv atributul instanţelor de judecată care vor pronunţa o soluţie legală. Încă de la începutul mandatului meu am militat, constant, vehement şi neabătut, împotriva oricărui act de corupţie ce ar putea afecta serviciul primăriei comunei Rediu, comunicând tuturor subordonaţilor şi colaboratorilor mei că în ceea ce priveşte actele de corupţie toleranţa la nivelul primarului din Rediu este ZERO.
Din acest motiv, voi pune la dispoziţia organelor de anchetă, toate şi oricare, informaţii, date şi documente ce pot servi la aflarea adevărului în această cauză. Este un moment trist pentru administraţia mandatului meu evenimentul ce s-a produs astăzi, nu din prisma compasiunii pe care i-aş purta-o funcţionarului respectiv întrucât aceasta nu există, ci din perspectiva împrejurării conform căreia un atare act de corupţie s-a putut produce în cadrul instituţiei noastre, cu toate eforturile şi atenţionările constante pe care le-am adresat funcţionarilor din primărie în legătură cu posibilitatea săvârşirii unor asemenea fapte. Dezavuez ferm orice manifestare de corupţie în sânul administraţiei locale pe care o conduc, arătându-mă dispus să militez ferm şi aplicat practic, în continuare, pentru combaterea acestui fenomen, un veritabil cancer al societăţii româneşti“, este pozitia lui Ciprian Grosu, primarul comunei Rediu, de numele caruia se leaga cateva dosare penale.
In ciuda discursului sforaitor al noului baron de Rediu, surse din cadrul primariei Rediu sustin ca primarul Grosu nu era strain de combinatiile acestei functionare corupte care, alaturi de un alt functionar, Razvan Stegariu, primeau mita pentru documentele de urbanism emise cu dedicatie.
Funcționara a fost prinsă în timp ce lua mită pentru eliberarea unei autorizații de construire, iar în urma audierilor, a fost reținută pentru 24 de ore. Urmează ca procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași să ceară un mandat de arestare pentru 30 de zile.
Radu SEICARU