Perchezitii în Iasi, intr-un dosar de spalare de bani prin intermediul unor firme fantoma. Prejudiciu de 3 milioane de euro

0
86

Perchezitii în Iasi si alte 4 judete au loc în această dimineată! Măsurile forțelor de ordine vizează 34 de persoane, iar prejudiciul acuzat este de aproape 13 milioane de lei.

Actiunjea este coordonata de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, care efectuează 34 de percheziţii în judeţele Argeş, Vâlcea, Olt, Ilfov, Iaşi şi în municipiul Bucureşti.

La acţiune participă şi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie ale judeţelor Vâlcea, Olt, Iaşi şi din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, precum şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.

Activităţile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani.

Persoanele în cauză sunt bănuite că, în perioada 2009 – 2015, s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat prin interpunerea în circuitul economic a unor societăţi comerciale de tip fantomă.

Poliţiştii vor pune în aplicare 34 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, pentru audieri.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat, estimat până în prezent, este de 13.000.000 de lei. Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here