Poveste de groaza in comuna ictoria din Iasi. Dupa sinuciderea unui barbat de 46 de ani, fiul sau a gasit in curte cadavrul unui vecin disparut de un an. Anchetatorii cred ca sinucigasul l-ar fi omorat si, dupa ce nu a mai suportat povara crimei, si-a luat viata. Barbatul este banuit ca si-ar mai fi ucis doi prieteni, disparuti si ei fara urma. Investigatorii ii cauta si incearca sa afle daca personajul principal este un criminal in serie. In urma cu doua zile barbatul de 46 de ani din localitatea Victoria, judetul Iasi, si-a pus capat zilelor, iar cazul parea inchis pentru ca nu existau suspiciuni privind moartea sa. Dar miercuri, fiul lui venit sa-l inmormanteze s-a impiedicat de un cadavru ascuns intr-o hazna mai veche din curte si a sunat imediat la politie. Cadavrul se afla intr-o stare avansata de putrefactie, era mutilat si legat cu o sfoara. Politistii au stabilit ca este vorba de un barbat de 55 de ani, prieten al celui care s-a sinucis. Omul disparuse in urma cu un an si, se pare, fusese ingropat mai intai in curte si mutat recent in hazna. “Era legat cu niste funie, aruncat in WC, astupat. S-a pus problema ca domnul care s-a spanzurat sa-l fi ucis? Da. Asta e teoria de baza. L-a scos inainte sa se spanzure si probabil avea mustrari de constiinta. Ar mai fi si alti ucisi? ? Da, au mai cautat pe aici”, a spus Stefan Ursache, fiul suspectului care s-a sinucis. Grav este ca suspiciunile anchetatorilor nu se opresc aici. Din localitate lipsesc alti doi amici ai celui care s-a sinucis, iar localnicii cred ca si ei au fost omorati si ingropati de cel care si-a luat recent zilele. “Sa nu fie si astia, Rusu si Dascalita Neculai, pe acolo ingropati, nu se stie“, a spus Elena Mihaila, ruda unui barbat disparut. Vecinii povestesc ca barbatul care s-a sinucis in urma cu doua zile era extrem de violent si fusese internat cateva saptamani la psihiatrie. Anchetatorii incearca sa afle cum a murit barbatul descoperit miercuri si cauta si cadavrele celor doi disparuti.