Local

Pe calculatoarele ridicate de la CJ Iaşi se aflau cereri de plată şi salarii

By Redacția

April 20, 2015

Şeful CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, spune că speră ca bazele de date din calculatoarele ridicate săptămâna trecută de DNA din birouri ale CJ să fie recuperate în timp util, întrucât acolo se aflau cereri de plată pentru diverse proiecte, dar şi informaţii privind salariile funcţionarilor instituţiei. Întrebat de ce procurorii DNA Iaşi au ridicat în timpul percheziţiilor de săptămâna trecută, de la Consiliul Judeţean, mai multe calculatoare, inclusiv cel din biroul său, Cristian Adomniţei a afirmat că ”nici nu a pus aceste întrebări”, dar că speră ca bazele de date ale CJ Iaşi stocate în calculatoare să ajungă cât mai repede înapoi. ”Activitatea din Consiliul Judeţean este una publică, vom aştepta răspunsurile procurorilor. O parte din calculatoare aveau bazele noastre de date. Aveam acolo cererile de plată pe diferite proiecte europene, aveam şi salariile. Trebuie ca bazele de date să ajungă înapoi la CJ într-un timp util şi sunt convins că ele vor ajunge”, a declarat Cristian Adomniţei. El a precizat că aşteaptă ”cu mare interes ca investigaţia DNA să aibă un rezultat”, pentru a vedea ”cine a avut dreptate şi cine a greşit”. ”Pe fond, acea imagine (cu descinderile DNA la CJ Iaşi – n.r.) m-a afectat. Nu meritau nici Consiliul, nici oamenii acea imagine, m-am străduit cât am putut să nu avem parte la Iaşi de aşa ceva şi să nu fim ca restul lumii. Acest eveniment s-a întâmplat din păcate şi trebuie să aibă o finalitate”, a mai spus preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei. El a adăugat că ”la DNA se poate găsi răspunsul şi adevărul” şi că procurorii anticorupţie ”vor lămuri cum stau lucrurile”. Şeful Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, a fost prezent, luni, la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” din municipiu, cu prilejul donării unor echipamente medicale pentru secţia de anestezie şi terapie intensivă a unităţii medicale. Procurorii DNA au făcut, în 15 aprilie, 21 de percheziţii, dintre care 19 la Consiliul Judeţean Iaşi, în birourile unor directori ai Direcţiei Economice, Serviciului Financiar Contabil şi Direcţiei Achiziţii, într-un dosar în care sunt vizate fapte de corupţie şi fals, care ar fi fost comise în perioada 2013-2015. Surse judiciare au declarat că în acest caz sunt în atenţia anchetatorilor DNA Iaşi preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, vicepreşedintele Alin Aivănoaei, fostul vicepreşedinte Victor Chirilă şi directorul executiv al Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă, Cristina Teodora Jinga. Faptele cercetate de procurori vizează acordarea unui contract, prin procedura “cerere de ofertă”, societăţii Laser Co SRL Iaşi. Contractul, în valoare de 340.000 de lei, pentru servicii de promovare a judeţului Iaşi, semnat în 27 septembrie 2013, presupunea 16 repere şi avea durata maximă de execuţie de trei luni de la data semnării. În caz de executare cu întârziere, prestatorul putea fi obligat la plata de penalităţi de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere din contravaloarea serviciilor rămase de executat, au precizat sursele citate. Suma ar fi fost achitată firmei, iar procesul-verbal de recepţie ar fi consemnat că totul este în regulă calitativ şi cantitativ, deşi în cele trei luni ar fi fost predate doar 11 din cele 16 repere de promovare. Auditul intern al CJ ar fi sesizat neregulile, iar acest aspect i-ar fi fost adus la cunoştinţă lui Cristian Adomniţei. Preşedintele CJ Iaşi ar fi fost însă nemulţumit de constatările auditului intern şi ar fi ameninţat că “va lua măsuri drastice dacă ceea ce a constatat auditul ajunge la cunoştinţa publicului şi în presă”, au arătat sursele citate. Percheziţiile de la sediul Consiliului Judeţean Iaşi s-au încheiat după aproximativ opt ore, procurorii DNA ridicând mai multe documente. Acţionarii firmei Laser Co SRL sunt Elena şi Gabriel Popa, finii primarului Iaşiului, Gheorghe Nichita (PSD). (Mediafax)