Știrile zilei

Pe 8 septembrie se inaugureaza Teatrul de Vara de la Palas, cu un spectacol exceptional semnat Horatiu Malaele

By Redacția

August 31, 2017

Vineri, 8 septembrie 2017, își deschide porțile Amfiteatrul Palas, în ansamblul multifuncțional din inima orașului. Cu ocazia inaugurării, ieșenii de toate vârstele sunt invitați la un regal al artei dramaturgice, care aduce pe scena Amfiteatrului Palas mari actori din peisajul teatral din România. „Podu`”, în regia lui Horațiu Mălăele, „Panică la Operă”, „Te iubesc, dar nu pe tine”, „Alice în Țara Minunilor” și teatru de umbre sunt spectacolele din programul week-end-ului inaugural. Amfiteatrul Palas reprezintă o investiție de 1,2 milioane de euro a companie IULIUS, realizată în etape. Acesta are o capacitate de aproximativ 460 de locuri și va găzdui evenimente variate, de la piese de teatru, spectacole de tip muzical sau de stand-up comedy, până la teatru pentru copii, concerte de muzică şi multe alte acte artistice. Partener cultural al Amfiteatrului Palas este Raiffeisen Bank. În perioada 8 – 10 septembrie, cu ocazia inaugurării, pe scena Amfiteatrului Palas vor fi prezenți actori îndrăgiți și își vor găsi decorul producții de referință în peisajul cultural autohton. Biletele vor fi puse în vânzare începând de vineri, 1 septembrie, și pot fi achiziționate de la Centrele Info Palas Mall, valoarea acestora variind pentru fiecare spectacol în parte. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de un discount de 10%. Vineri, 8 septembrie, de la ora 20.00, se va juca o comedie regizată de Horațiu Mălăele. „Podu`” este un spectacol plin de savoare şi umor, cu personaje interpretate de Horaţiu Mălăele, George Ivaşcu şi Meda Victor. Sâmbătă, de la ora 20.00, spectatorii vor putea descoperi atmosfera momentului în care este „Panică la Operă”. Comedia este o adaptare a regizorului Răzvan Săvescu, iar din distribuție fac parte Gelu Nițu, Alina Chivulescu, Cătălin Babliuc, Anca Dumitra, Ecaterina Ladin, Mirela Zeta, Leonid Doni și Mihai Muntenița. Duminică, de la ora 10.00, copiii sunt așteptați la piesa „Alice în Țara Minunilor”, o producție a Ateneului din Iași, regizată de Iulian Ioan Sandu. Personajele vor fi interpretate de Cezara Fantu, Alexandra Macovei, Alexandra Paftală, Codrin Dănilă, Vlad Baba, Erica Moldovan, Dumitru Florescu, Andrei Ciobanu, Ana Hegyi, Daniel Onoae, Ionuț Gînju și Arun Cotic. Tot duminică, de la ora 19.30, se va juca spectacolul „Te iubesc, dar nu pe tine”, semnată de Andreas Petrescu. Din distribuție fac parte Paula Chirilă, Leonid Doni, Anca Dinicu şi Andreas Petrescu. După lăsarea serii, de la ora 21.30, publicul va putea rămâne să admire un spectacol de teatru de umbre. Trupa KINETIX, din Republica Moldova, aduce în premieră în Iași povești emoționante, spuse cu ajutorul luminii și umbrelor.

Aida POPA