Tierra Sin Pan, septetul ieşean alcătuit din muzicieni de certă valoare, a reuşit în seara de 15 noiembrie 2014 să semneze o pagină din cultura universală prin maniera deosebit de originală de a pune în scenă un repertoriu exclusiv Astor Piazzola. Sala de concerte a Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” a fost plină. Sonorități precum cea a viorii (lect. univ. dr. Raluca Dobre), a violei (lect. univ. dr. Luminița Ciobanu), pianului (asist. univ. drd. Edit Arva), contrabasului (prof. Grigoriță Mandache), acordeonului (Daniel Bîrlescu), percuției (Theo Popescu), la care s-a adăugat vocea (asist. univ. drd. Mihaela Gârlea) au făcut din tangoul argentinian şi baladele lui Piazzola un univers aparte cu un limbaj muzical de tip meditativ, determinat de ritmuri susţinute alternate cu pasaje rubato sau accente bruşte, agresive, frapante, generate de ipostaze tehnico-interpretative diverse prin atacuri de arcuş, mici clastere la pian, generoase glissandouri, contraste dinamice, subtile disonanţe armonice, o melodică în care se regăsesc deopotrivă elemente din folclorul tradiţional argentinian combinate cu cele specifice muzicii moderne.
Evenimentul Astor Piazzola con Tierra Sin Pan s-a bucurat de o viziune scenică specială de tip sincretic, fapt ce a generat titulatura de spectacol total: luminile în diferite nuanţe (componentă esenţială în conturarea planurilor vizual-sonore) au alternat între ele sau cu elemente deosebit de inspirate de plastică corporală (la balcon, în fața scenei, pe laterale, printre spectatori) a studenților de la Universitatea de Arte „George Enescu”, Facultatea de teatru şi Academia Show (sub coordonarea profesionistă a doamnei lector univ. dr. Ligia Grozdan) sau a elevilor de la Colegiul Naţional de Artă Octav Băncilă (prof. Cristina Todi), precum şi tangouri argentiniene puse în scenă de dansatori de la Tango Feliz (prof. Petru Mirel Grăjdeanu); poezia, adusă din universul Piazzola și Ferrer de solista septetului Tierra Sin Pan şi-a găsit locul potrivit în spectacol, înlocuind adesea prezentarea de tip clasic. Succesiunea momentelor din cadrul concertului a suscitat progresiv atenţia publicului, astfel încât la finalul serii artiştii au fost aplaudaţi şi ovaţionaţi zeci de minute. Întorşi în scenă pentru bis, membrii septetului Tierra Sin Pan au oferit publicului un colaj scurt Astor Piazzola ce a culminat cu apariţia acordeonistului septetului, contratenorul Daniel Bîrlescu care s-a alăturat solistei Mihaela Gârlea, cei doi, împreună cu ceilalţi muzicieni, reuşind să contureze şi din punct de vedere actoricesc esenţa muzicii lui Astor Piazzola: iubirea profund pasională!
„Dacă ar fi să creionăm prezentul pe care îl trăim zi de zi, oscilând între a invoca trecutul şi a proiecta perspective, am putea spune pe bună dreptate că ne aflăm într-o continuă tranziţie socială, culturală, economică, politică etc. Dar sufletul? Trăirea spirituală a fiecăruia dintre noi unde se află sau unde şi-ar dori să se afle în raport cu toate acestea? Cât măsoară ea? Am putea să ne imaginăm sufletul omului ca fiind acel sâmbure al fiinţei în care se adună toate sentimentele, emoţiile, vibraţiile, impulsurile într-un anumit moment?”, a fost laitmotivul acestui original repertoriu.
„Copile, dă-mi un buchet de voce/Aşa voi ieşi să vând suferințele mele în flori/Ucide-mă cu trei trandafiri care să doară/Pentru foamea pe care nu ţi-am înteles-o, copile!”. Desprinse parcă din tablouri rubensiene, versurile tulbură prin mesajul şi expresivitatea lor, prin aşezarea riguroasă a cuvintelor de justă importanţă în descrierea unei mame desfrântate: copile, suferinţe, ucide-mă, foamea. Horacio Ferrer, poet, libretist, scriitor de texte pentru tangouri reuşeşte să smulgă emoţia ascultătorului asigurându-şi accesul liber şi necondiţionat în inima acestuia. Mereu.
Astor Piazzola, cel mai cunoscut şi apreciat compozitor de tangouri din lume, a ales să compună o muzică a sufletelor. Fiecare instrument este o entitate vie, cu existenţă aproape nepământeană, atotcuprinzătoare. Sunetele vin de nicăieri şi se grupează genial într-o muzică balsamică, fascinantă, riguros controlată și totuși plină de libertate de expresie. Cine nu a fredonat cel puţin o dată în viaţa sa Libertango, Adios Nonino, Jacinto Chiclana şi altele, nu a trăit cu adevărat! Întâlnirea dintre Astor Piazzola şi Horacio Ferrer a generat o tulburătoare creaţie artistică din care s-au înfruptat și vor continua să o facă generaţii întregi. O muzică atemporală, profundă, subtilă.
