Clubul Rotary Iaşi Copou, Salvați Copiii Iași și Primăria Municipiului Iași au organizat duminică, 23 aprilie, ediția cu numărul 7 a Semimaratonului Iași, într-o explozie de energie, emoție și voie bună. Vremea a fost extraordinar de frumoasă, așa încât alergătorii s-au bucurat de un traseu însorit, printre cele mai frumoase clădiri ale Iașului și cu un Copou verde și înflorit. Împreună, participanții ar fi putut ajunge în Antarctica, fiindcă au alergat peste 15.000 km, distanța din Iași până la Polul Sud. Iată cum se cuantifică Semimaraton Iași 2023 în cifre și inimi: ● 5.000 de inimi – alergători, susținători, parteneri, sponsori, autorități, voluntari; ● 18.400 km alergați împreună de participanți; ● 16.000.000 de bătăi de inimă ale alergătorilor; ● 1.300.000 de calorii arse pentru copiii vulnerabili; ● 18.000 de zile de școală asigurate pentru copiii defavorizați. În premieră la Semimaraton Iași, anul acesta a fost inclusă cursa persoanelor cu dizabilități, care a emoționat nespus toți participanții. Sunt cu toții învingători și ne oferă tuturor un exemplu de curaj și depășirea limitelor. După un start vibrant din Piața Palat, încălzit de sesiunile de antrenament pline de adrenalină, toți alergătorii s-au conectat pe aceeași frecvență datorită entuziasmului Alexandrei Gavrilă, MC-ul evenimentului. Finalul curselor a fost marcat de bucurie, primirea medaliilor, muzică, poze și multă satisfacție. În timpul alergării „a fost demențial”, mărturisește unul dintre participanți, vibrația pozitivă a fost resimțită pe întreg traseul. „Datorită energiei arbitrilor totul a devenit mai ușoor”, povestește Estera Crețu, alergătoare, iar Carmen Pilă, voluntară pe traseu, completează: „Am simțit energia și entuziasmul din partea fiecăruia, a fost un moment magic pentru noi toți.” Traseul a fost închis traficului auto, participanții bucurându-se de alergare. Astfel, au fost surprinse „imagini extrem de rare cu bulevardul Copou” plin de oameni în alergare, după cum remarcă Iași Travel, sub #peoplematter și #streetsforpeople. Ziua evenimentului întărește sensul #PowerOfAll: Semimaraton Iași e despre forța magnifică din fiecare dintre noi de a face bine. Împreună suntem mai puternici, împreună putem salva mai multe copilării și educația celor defavorizați. Prin fondurile atrase în urma evenimentului, fiecare kilometru alergat înseamnă o nouă zi de școală pentru copiii din medii defavorizate susținuți de Salvați Copiii Iași și Pro Ruralis. O reușită pentru evenimentele de profil, traseul de la Semimaraton Iași a fost măsurat și certificat de World Athletics. „Ne bucurăm că în acest an, odată cu cea de-a VII-a ediție a Semimaratonului Iași, am finalizat certificarea traseului pentru cursele de semimaraton, 10 km și 5 km la nivel internațional de către AIMS/World Athletics, pe baza unei măsurători oficiale care s-a făcut de către Christian Delerue (FRA), expert grad A, care a măsurat și certificat și traseul pentru cursa de maraton de la Jocurile Olimpice Paris 2024. Această certificare aduce un plus de valoare și de imagine consistent atât evenimentului, cât mai ales orașului Iași, prin includerea acestuia pe harta competițiilor certificate la nivel național și mondial. Certificarea a fost posibilă și datorită colaborării cu Federația Română de Atletism prin includerea în calendarul național a Semimaratonului Iași. Acest lucru va genera un interes deosebit din partea alergătorilor de elită, dar și alergătorilor amatori să vină la Iași la edițiile următoare pentru a lua startul pe unul dintre cele mai frumoase și rapide trasee de alergare din România.” Sorin Anton, Președinte Rotary Iași Copou Ne încântă susținerea ambasadorilor care duc mai departe cauzele implicate de Semimaraton Iași: Mirela Lavric, triplă campioană europeană și mondială la atletism, juniori, Adrian Vasile, antrenorul CSM București, Delia Tudose, model și ambasador Salvați Copiii Iași și Crina Pintea, campioana echipei naționale de handbal. De altfel, Mirela Lavric a urcat pe scena Semimaraton Iași, încurajând alergătorii să dea tot ce au mai bun în cursă și a ajutat copiii să se orienteze în cursă. „Mă bucură mult evenimentele caritabile precum Semimaraton Iași. Cred că e foarte important să ne unim forțele și vocile pentru a-i ajuta pe cei mai mici și mai vulnerabili dintre noi, copiii care provin din medii defavorizate. Pentru educația lor, vă invit alături de mine la linia de start de la Semimaraton Iași, pe 23 aprilie.” Mirela Lavric „Salut, sunt Adrian Vasile și te invit la Semimaraton Iași, pe 23 aprilie. Motivele pentru a alerga sunt câte și mai câte, însă competiția de la Iași înseamnă o provocare, o comunitate și o faptă bună. Te poți înscrie la semimaratonul de 21 km, 10, 5 sau 2,5 km. Vino și aleargă cu inima!” Adrian Vasile Iată câteva dintre declarațiile din partea alergătorilor: „Felicitări pentru acest mega eveniment! A fost un efort uriaș susținut cu inima de organizatori și voluntari. Am văzut și simțit cu toții vibe-ul pe care Semimaraton Iași îl aduce la Iași.” Ovidiu Ghiuzan „Félicitations pour l’organisation! Le parcours était difficile mais nous garderons un excellent souvenir du Semimaraton Iasi que nous emmenons avec nous en France. Merci. Multumesc.” Philippe Houdaille „A fost demeeeențial!!! Mulțumesc tuturor celor implicați, susținătorilor, voluntarilor, cauzei nobile, vremii și corpului meu. Am alergat cu inima.” Alexandru George Popescu În scurt timp va fi anunțată data pentru Semimaraton Iași 2024. Mulțumim sponsorilor și partenerilor care s-au alăturat ediției a VII-a a Semimaraton Iași: CU SPRIJINUL: Inspectoratul Județean de Poliție, Politia Locala, Inspectoratul Județean de Jandarmi, ISU, SMURD Partener Media Principal: Europa FM PARTENER PLATINUM: UNITED BUSINESS CENTER, IULIUS MANAGEMENT CENTER PARTENERI DIAMOND: AXA FARM, MEDIBLUE, CENTRIC, ESET, BORG WARNER, ECONT, EDOC CENTER PARTENERI GOLD: VISMA SOFTWARE, CONDUENT, MISAVAN, PIM, AUCHAN PARTENERI SILVER: ALTEN DELIVERY CENTER, OXYGEN, PC DENTAL, ENDAVA, VITESCO TECHNOLOGIES, BMW APAN MOTORS, Life Dental Spa, OSF Digital, HCL Tech, Expert Network, LEVI9, Webbeds PARTENERI BRONZE: Modular Services PARTENERI MEDIA: Wink NETWORK, ZIARUL DE IASI, ALLDOVA, INFOANUNT, AGORA PRESS, IAȘI TV LIFE, TVR Iași, TELE M, CURIERUL DE IASI. PARTNER PRINCIPAL OUTDOOR: FABRICA DE PRINT PARTENER SPORTIV: ACS ATLETIS, OXYGEN, PEOPLE FOR SPORT PARTENERI OUTDOOR: AFFICHAGE, GETICA, EURMEDIA, UNITED MEDIA Parteneri: TWINKLE STAR, ADOR BOWEN, ONE2YOGA ROMÂNIA, MADALINA BEJAN-OJIGA, MEDALII ALEX SZTANKOVITS, Algorithmics, Paul Pădurariu Photographer, Gold Nutrition, Farmaciile Fortis, Fiterman Pharma, Laboratoarele Praxis, ND PHARMA, FIKA, HEINEKEN, Exonia, BABY HUB, MOLID SECURITATE, KRUD EXPRESS, KRUD, VODAFONE, EON, GOLD NUTRITION, FUNDATIA ESET, Crama Gramma Parteneri sportivi: ACS ATLETIS, Federația Română de Atletism, Asociația Județeană de Atletism Iași, Liga ETH, Directia de Sport Parteneri organizare tehnic: Asociația People for Sport, Asociația Elite Running Parteneri instituționali: Inspectoratul Școlar Județean Iași, Inspectoratul Județean de Poliție Iași, Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași, I.S.U.J. Iași, Serviciul Județean de Ambulanță Iași, Apavital, SALUBRIS PARTENER VIDEO ȘI PHOTO: UNREEL MEDIA, ALEX RĂȚOI, PAUL PADURARIU PHOTOGRAPHER, BIANCA PREDA PARTENER HIDRATARE: AQUA CARPATICA PARTENERI PREMII: ALTEN, BORG WARNER, LIFE DENTAL SPA, AXAFARM, PC DENTAL, ESET PARTENER INCALZIRE: OXYGEN NUMELE CURSELOR: 21KM – EUROPA FM 10KM – BORG WARNER 5KM – ESET 2,5KM – CENTRIC CURSA COPIILOR – VISMA ORGANIZATORI: Clubul Rotary Iaşi Copou, Salvați Copiii Iași, Primăria Municipiului Iași