Parlamentarii care vor reprezenta Iasul in urmatorii 4 ani. PSD a castigat detasat judetul

0
88

PSD Iaşi a câştigat cel puţin jumătate din mandatele de parlamentar disponibile la nivelul judeţului. În baza raportărilor oficiale ale Biroului Electoral Central (BEC), pentru circa 95% dintre secţiile de votare de la nivelul judeţului, în prima etapă de repartizare vor fi atribuite 12 mandate (9 deputaţi şi 3 senatori), iar alte cinci (3 deputaţi şi 2 senatori) ar urma să fie împărţite într-o a doua etapă.

Din partea PSD, vor prinde mandate direct Camelia Gavrilă, Nicolae Bănicioiu, Tudor Ciuhodaru, Vasile Câtea, Silviu Macovei, Vasile Axinte (deputaţi), Doru Pănescu şi Victorel Lupu (senatori).

În schimb, liberalii pot fi siguri pe mandatele lui Marius Bodea şi Dumitru Oprea (deputaţi), precum şi pe cel al Iuliei Scântei (senator).

Un al 12-lea mandat va fi atribuit către Cosette Chichirău (USR).

În a doua etapă de repartizare a mandatelor, vor fi redistribuite cinci mandate: trei la Camera Deputaţilor şi două la Senat. În această etapă ar putea prinde, în ordinea şanselor, un loc în Camera Deputaţilor PMP (Petru Movilă), ALDE (Varujan Vosganian), PNL (Costel Alexe) sau PSD (Bogdan Cojocaru), iar, la Senat, vor intra doi dintre următorii reprezentanţi ai partidelor de pe listele USR (Dan Lungu), PSD (Vasile Toma), PNL (Mihaela Popa), ALDE (Vasile Şalaru) sau PMP (Mircea Manolache).

În prima etapă, atribuirea mandatelor va fi făcută de către Biroul Electoral Judeţean în funcţie de voturile valabile exprimate, numărul de deputaţi şi senatori alocat judeţului şi voturile obţinute de fiecare competitor în parte. Mandatele rămase de împărţit în a doua etapă vor fi atribuite într-o etapă de repartizare naţională.

Sursa: Ziarul de Iasi

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here