Preotul Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni din județul Iași, apare pe o filmare unde loveşte o femeie în curtea lăcașului de cult, de față cu mai mulți enoriași. În clipul video, apar mai multe persoane în curtea bisericii, seara, în ceea ce pare o ceartă generalizată. La un moment dat, în gălăgie, se observă cum părintele se apropie de o femeie din spate și o lovește cu mâna dreaptă, femeia căzând la pământ. Ulterior, părintele Calistrat se vede în clar, întorcându-se cu fața spre camera de filmat. Pe fundal, se aude vocea unei femei care îl apostrofează pe părinte pentru gestul făcut. “Cum puteţi să faceţi aşa ceva?“, se aude vocea unei femei. Poliţia Iaşi a confirmat că cercetează cazul, după ce două femei au depus plângere aseară împotriva preotului Calistrat. “La data de 9 noiembrie a.c., în jurul orei 18:00, polițiștii Secției nr. 5 Poliție Iași au fost sesizați de către o femeie despre faptul că atât ea, cât și sora sa au fost agresate de către un bărbat, în timp ce se aflau la un lăcaș de cult.În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt și luării măsurilor legale”, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al IJP Iași. Părintele Calistrat, cunoscut ca cel care recomanda agheasma şi ţuica în pandemia COVID La rândul său, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a precizat că nu este nicio plângere depusă la instituția lor și nici vreo anchetă în curs la Inspecția Bisericească. Părintele Calistrat este cunoscut la nivel național pentru sfaturile pe care le dă enoriașilor, îndemnurile sale fiind nu numai din sfera bisericii. La debutul pandemiei COVID-19, preotul le recomanda credincioșilor să facă gargară cu apă și sare, să folosească apoi agheasmă, țuică și albastru de metil pentru a nu se infecta cu virusul. Aida POPA