Familia lui Valerică Andronache, fostul șef al Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC) Iași persistă în ilegalități. În cursul anului trecut, fiul fostului șef al ISC, a început construirea unei vile într-un fundac palmat, situat la câteva sute de metri de centrul Iașului, fără a deține autorizație de construire. Institutiile abilitate, altele decat ISC, au dispus sistarea lucrarilor si intrarea in legalitate, dar fiul lui Andonache a continuat nestingherit sa edifice constructia, intr-o totala sfidare a legii. De la nivelul de structură, s-a ajuns astazi la o cocheta vila la rosu. Angajatii Serviciului Control Urbanism au dispus sesizarea Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi in cazul lui Ionut Catalin Andronache, beneficiarul acestei constructii ilegale Un imobil ilegal, bine mascat în capătul unui fundac de pe strada Spinti, între șoseaua Păcurari și fosta autogară a Iașului, este ultimul trofeu în materie de sfidare a instituțiilor statului din partea familiei Andronache. Beneficiarul acestei construcții ilegale este Andronache Ionuț Cătălin, fiul lui Andronache Valerică, fost viceprimar al municipiului Pașcani și fost director al Inspectoratului de Stat în Construcții Iasi (ISC), inculpat în Dosarul Zoiosu. “La data de 23.06.2022 au fost efectuate verificari la imobilul situat in Iasi, str. Spinti nr. 3, constatandu-se faptul ca proprietarul a executat lucrari de construire in vederea edificarii uneilocuinte si de sistematizare fara a detine autorizatie de construire, fiind sanctionat contraventional la data de 30.06.2022, conform prevederilor art. 26, alin. 1, lit. a) din Legea nr. 50/1991. Totodata, s-a dispus ca masura complementara sistarea lucrarilor si intrarea in legalitate, daca conditiile urbanistice permit acest lucru,in caz contrar se vor aplica prevederile legislatiei in vigoare, daca nu va fi eliberata autorizatia de construire”, a declarat Liviu Zanfirescu, directorul executiv al Politiei Locale Iasi.
S-a dispus sesizarea Parchetului In ciuda dispunerii acestor masuri , beneficiarul constructiei ilegale nu a respectat ordinul de sistare a lucrarilor ilegale facute in baza unui certificat de urbanism, si a continuat lucrările, imobilul fiind acum la rosu, fapt pentru care politistii locali au sesizat Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi. “Ulterior, ca urmare a verificarilor efectuate la data de 10.03.2023, s-a constatat faptul ca pe acelasi amplasament din str. Spinti nr. 3, au fost continuate lucrarile fata de stadiul fizic consemnat in continutul procesului verbal de contraventie din 30.06.2022, motiv pentru care proprietarul a fost notificat sa prezinte autorizatia de construire privind intrarea in legalitate. Avand in vedere faptul ca acesta nu a prezentat autorizatie de construire pentru lucrarile realizate ilegal la mobilul de mai sus, a fost demarata procedura in vederea sesizarii Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi, conform art. 24, lit. b) din Legea 5011991”, a mai precizat directorul Politiei Locale Iasi.
Terenul cu nr. Cadastral 172889, inscris in cartea funciara nr. 172889 a U.A.T. Iasi, de pe strada Spinți nr.3 este ocupat în prezent de o construcție care, nu numai că este ilegală, dar depașește atât P.O.T-ul (nr.r. procentrul de ocupare a terenului) zonei cât și C.U.T.-ul (n.r. coeficientul de utilizare al terenului), care în zonă este de doar 15%, deoarece terenul pe care este edificată ilegalitatea este pe zonă de versant. Uz de fals și construire fără autorizație Chiar dacă nu dețin acte suport pentru construcție, beneficiarul a încercat să acopere ilegalitatea, prin uz de fals, în condițiile în care, pe panoul aferent organizării de șantier este trecută în fals o autorizație de construire care, în realitate, nu există. “Pe acel amplasament avem eliberat doar un certificat de urbanism, în baza căruia beneficiarul nu poate zidi nici măcar doua cărămizi” susțin oficialii Primăriei Iași. Ei bine, dezvoltatorul ține morțiș să îi contrazică, așa că, la acest moment, pe terenul din strada Spinti nr. 3, se profilează structura la rosu a unei impozante construcții cu un nivel, cu o desfășurare mult mai mare decât amprenta la sol specificată în documentațiile urbanistice preliminare demarării unei construcții. Tata pe lângă lege, fiul la fel O astfel de practică, de a face lucruri total pe lângă lege, cu siguranța că pilele și funcțiile îl vor acoperi, este se pare o moștenire de familie. Valerică Andronache, tatăl celui care a construit ilegal această vilă, a fost la rându-I protagonistul mai multor cazuri în care a fost pe lângă lege. În urmă cu aproape 18 ani, Valerică Andronache a construit o clădire, la câteva sute de metri de vila ilegală a fiului, pe Șoseaua Păcurari, peste drum de AMRS, căreia i-a dat funcțiunea de restaurant. Atât construirea cât și funcționarea localului s-au dovedit a fi fost în afara legii. În cursul acestui an, fostul șef al ISC Iași, pensionat și retras în zona privată, s-a regăsit în celebrul lot al inculpaților din Dosarul Zoiosu. Valerică Andronache este acuzat de fals sub semnătură privată din postura de inspector în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții. Speța începe în 2005, când între Consiliul Local şi SC Delta Press Investment SRL, societate administrată de Violeta Asimionesei, a fost încheiat un contract de asociere în participaţiune. Muncipiul Iași contribuia cu o suprafaţă de 1.351 mp, fosta terasă “Zoiosu” din Sărărie, pe care o atribuia în folosinţă firmei. Aceasta din urmă trebuia să construiască un sediu de firmă şi spaţii de cazare tip pensiune. O zecime din profitul anual al afacerii private, dar nu mai puţin de 4.000 de euro anual, urma să revină municipalităţii. Modalitatea prin care municipalitatea ar fi putut obţine un beneficiu maxim ar fi fost organizarea unei licitaţii pentru concesionarea terenului, dar asocierea în participaţiune nu este interzisă de lege. După 14 ani, în locul pensiunii a fost construit un bloc. La recepția acestei investiții a participat și un reprezentant al Inspectoratului de Stat în Construcții. Din această funcție, în primăvara anului 2019, Valerică Andronache a semnat procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, care atesta că autorizaţiile şi proiectele tehnice au fost respectate. Comisia, în care îşi aveau reprezentanţi beneficiarul, Primăria şi Inspectoratul în Construcţii a constatat că pe Sărărie se construise o “pensiune” . Valerică Andronache a fost viceprimar al municipiului Pașcani și șef al Inspectoratului de Stat în Construcții Iași. Radu SEICARU