Local

Panoul care aproape a omorât un bătrân în centrul Iasului era amplasat ilegal. (VIDEO)

By Redacția

November 15, 2016

Bătrânul de 79 de ani din Iaşi, care a fost târât de un panou publicitar al LIDL, în timpul unei vijelii, este in coma. Acesta a fost operat de două ori, şi este în continuare în stare gravă. Bărbatul traversa pe zebră, când a fost surprins, din spate, de structura de mari dimensiuni, din metal şi plastic. Abia marţi, la două zile după incident Primăria Iaşi a descoperit că acel panou se afla pe trotuar ilegal, pentru că ar fi trebuit să obţină un aviz pe care ar fi trebuit semnat de primar sau viceprimar. Bătrânul în vârstă 79 ani, fost instructor auto, zdrobit de panoul publicitar, în timp ce trecea pe zebră este în stare gravă, după ce a fost operat de două ori. Soţia bărbatului: „Este sfărmat şi în coate, la torace, are nişte coaste rupte. Eu cred că este neglijența primăriei.” Florin Grămadă, purtător de cuvânt Spitalul de Neurochirurgie Iaşi: „E comatos, iar prognosticul este rezervat” Vecină: „Îmi dau lacrimile. Este aşa o situaţie, o debandadă în ţara una peste alta.Totul se face de mântuială, nici o preocupare pentru om, pentru cetăţean.”

Autorităţile trebuie să spună cine este vinovat pentru acest incident. Victima a fost strivită de panoul luat de vântul care bătea cu peste 80 de km la oră. Cine a dat avizele că acel panou să fie pe trotuar, cine ancorează aceste instalaţii după ce norme şi cine verifica dacă toate acestea sunt respectate?

Oficialii au aflat deocamdată că terenul pe care se afla panoul a fost concesionat către o firmă care la rândul ei a încheiat un contract cu o firmă de publicitate care a montat instalaţia metalică. Sebastian Buraga, purtător de cuvânt Primăria Iaşi: „Responsabilitatea o poartă concesionarul terenului. Ei trebuiau să depună acest aviz la primărie înainte de a fi amplasat. Noi nu avem nici un aviz pentru amplasarea respectivei prisme, deci responsabilitatea îi revine în totalitate proprietarului care nu a amplasat-o corect. ” Firma care a luat în concesiune terenul nu comentează acuzaţiile primăriei şi susţine că nu era treaba ei să notifice autorităţile locale despre prezenţa panoului pe spaţiul lor. Pentru că de avize ar fi trebuit să se ocupe firma de publicitate cu care are contract. La rândul ei, firma care s-a ocupat de montarea panourilor spune că instalaţia metalică era prinsă în chingi şi că avea şi o contra-greutate. Un asfel de aviz de montare a unui panou publicitar trebuie obţinut de la serviciul de urbanism al primăriei, cu semnătură arhitectului şi a primarului. Sursa: Stirile Pro TV