Palatul familiei Strurdza de la Popeşti a reuşit să fie restaurat după o trudă de 10 ani. Cele 36 de camere ale palatului sunt dotate cu mobilier ce păstrează amprenta de epocă. Palatul nu a fost introdus încă într-un circuit turistic, el fiind mai mult reşedinţă de vară pentru prinţul Dimitrie Sturdza, atunci când acesta vine din Elveţia pentru relaxare sau partide de vânătoare
Dintre toate proprietăţile princiare din judeţul Iaşi, redobândite de familiile cu sânge albastru în urma aplicării legilor proprietăţii, palatul familiei Sturdza de la Popeşti este singurul care a fost restaurat complet după Revoluţie. În palatul de la Popeşti nu locuieşte în prezent, nimeni. Prinţul Dimitrie Sturdza, proprietarul acestuia, vine pe la Popeşti mai ales pe timpul verii, la vânătoare sau când are treburi prin Iaşi. Peste palat, în zona Popeştiului mai deţine şi vreo 7 mii de hectare de pădure. Palatul a trecut din proprietatea statului în cea a prinţului Sturdza în anul 1998, fiind primul retrocedat familiei Sturdza. Renovarea a început în anul 1999 şi a durat până acum vreo 4 ani, cam prin 2009. O reabilitare care s-a întins pe durata a 10 ani, dar toate eforturile au meritat din plin osteneala şi efortul financiar.
„Era o ruină. După anii 1945, aici a fost Preventoriu, aşa i se spunea pe vremea aia, în care erau trataţi bolnavii de TBC sau hepatită. Se luau copii, ca să nu stea cu părinţii să ia boala, şi îi aducea aici. Asta a fost până prin 1970 şi ceva, după care a fost casă de copii cu retard, cum a fost plină ţara de astea. Această casă de copii a funcţionat până în 1993, atunci când copii au fost luaţi de aici şi duşi la Casa de Copii de la Cozmeşti, pentru că s-au făcut restructurări. Cheltuielile erau mult prea mari. După 90 s-au schimbat structurile, nu mai erau bani şi i-au mai comasat. Conacul a rămas părăsit vreme de 5 ani, din 1993 până în 1998, atunci când l-a redobândit prinţul Sturdza. El a rămas în acea perioadă tot sub administraţia Ministerului Sănătăţii, pentru că de el răspundea Spitalul de Copii din Iaşi şi au lăsat doar angajaţi paznici”, ne-a spus nepotul lui Neculai Bujor, purtătorul de cuvânt al casei princiare.
Trenul princiar şi povestea palatului Mavrocordat-Sturdza
Conacul, ce numără 36 de camere, a fost ridicat în anul 1894, la 10 ani după naşterea principesei Olga Mavrocordat, pe moşia primită ca zestre de femeile din familie. Pe moşia din Popeşti se afla în acea vreme un conac pe care, după căsătorie, principele Alexandru Mavrocordat, tatăl Olgăi, l-a dărâmat şi a ridicat cu meşteri italieni, palatul de astăzi. Olga a mai avut o soră, Maria, şi un frate, Gheorghe, mort de tânăr într-un accident de călărie. După douăzeci de ani de căsnicie, în 1900, Lucia Mavrocordat, mama Olgăi, se desparte de Alexandru Mavrocordat, dedicându-se educaţiei celor două fete, călătoriilor şi administrării moşiilor. Cronicile vremii spun că Lucia Mavrocordat era o călătoare pasionată şi avea un vagon de tren propriu, Din acesta a coborât pentru ultima dată, pe peronul gării din Iaşi, venită dintr-o călătorie în Egipt. În anul 1908, principesa Olga se căsătoreşte cu prinţul Mihail Sturdza, nepotul domnului Moldovei Mihail Sturdza.
„Conacul, în forma actuală cum arată şi astăzi a fost definitivat în anul 1885. Singura piesă adăugată ulterior a fost turnul. Aici a fost o casă boierească înainte, de pe la 1400. În interiorul conacului am găsit în timpul renovărilor, pereţii exteriori ai casei, cu tot cu ferestre. Nu avea ce căuta o fereastră înăuntru palatului. Conacul în timp a avut multe modificări. În afara conacului este o pivniţă cu acoperiş din olane, singura construcţie care s-a conservat cel mai bine”, ne-a spus paznicul conacului.
Parcul care înconjoară palatul se întinde pe o suprafaţă de 6,5 hectare Conacul de la Popeşti este singura proprietate pe care Dimitrie Sturdza a reuşit să o ia de la stat şi să o reabiliteze integral, în timp ce castelul de la Miclăuşeni l-a obţinut şi l-a donat Mitropoliei. Tot în curtea conacului se mai află o clădire, fost dependinţă folosită pe vremuri ca şi grajd.
„Într-o altă casă stăteau câinii de vânătoare şi în cealaltă, omul care avea grijă de câini. Aici era un parc superb, atât în faţa conacului cât şi în spate. Conacul este dotat cu centrală termică, iar în cele 36 de camere sunt dotate cu mobilier care păstrează o amprentă de epocă”, ne-a spus paznicul. Zid în zid cu palatul se află biserica ctitorită de familia Sturdza, astăzi ea aparţinând comunităţii.
Radu SEICARU
