Local

Organizațiile studențești din UMF Iași, acuzate de fraudarea alegerilor pentru reprezentanții studenților

By Redacția

November 09, 2023

Studenții mediciniști din Iași, prin intermediul Ligii Studenților (LS IAȘI), critică organizațiile studențești la nivel de facultate din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași pentru organizarea defectuoasă a alegerilor pentru studenții reprezentanți și fraudarea acestora.

  Studenții solicită refacerea alegerilor în condiții de legalitate și transparență. Prin aceste practici frauduloase, cele patru organizații, adică Societatea Studenților Mediciniști din Iași (SSMI), Societatea Studenților Stomatologi Iași (SSSI), Societatea Studenților Farmaciști Iași (SSFI) și Asociația Studenților Bioingineri Iași (ASB), urmăresc menținerea unui monopol politic asupra reprezentării studențești și eliminarea studenților vocali, care nu sunt membri „agreați” ai asociațiilor și care nu sunt doriți de actuala conducere a universității în poziția de studenți reprezentanți pentru că aceștia au drept de vot la alegerile pentru funcția de rector care se vor desfășura anul viitor.

 În ultimele 10 zile, cele patru organizații studențești pe facultăți din cadrul UMF Iași au organizat alegerile pentru reprezentanții studenților în Consiliul de Administrație, Senat, dar și în consiliile facultăților și la nivelul fiecărui an.

Anunțul cu privire la desfășurarea alegerilor și depunerea candidaturilor a fost făcut abia cu o zi înainte de alegeri, joi, 26 octombrie, la ora 19:30, menționând că depunerea candidaturilor se va face doar în ziua următoare, 27 octombrie, urmând ca votul în primul tur să aibă loc peste o zi, pe 28 octombrie, online, pe baza unei platforme unde studenții se autentifică strict pe baza numărului matricol și a parolei personale.

Practic, nu există niciun termen rezonabil atât pentru depunerea candidaturilor, cât și pentru a exista o perioadă de campanie, în care candidații să își poată convinge colegii. Spre deosebire, la alte universități, există perioade de cel puțin câteva zile până la peste o săptămână pentru depunerea candidaturilor și pentru campania electorală.

De asemenea, deși platforma de vot online gestionată de UMF Iași oferă studenților opțiunea de a-și vota candidatul preferat sau de a se abține, la final se înregistrează un număr inexplicabil de voturi anulate, fără a exista posibilitatea tehnică să existe erori, voturi care sunt anulate de administratorul sistemului pentru a defavoriza unii candidați.

  Astfel, unii dintre candidații câștigători sunt de fapt persoane cu funcții de conducere asociațiile organizatoare, criticate de studenți pentru lipsa lor de reacție la problemele cu care aceștia s-au confruntat în ultimii ani.

 Cea mai mare anomalie este la alegerea reprezentantului studenților în Consiliul de Administrație, unde „câștigătorul”, președintele uneia dintre cele patru asociații (SSSI), a primit doar 21,6% din voturi, peste 43% dintre studenții alegători preferând să se abțină, adică să își anuleze votul. Aproape 5% dintre voturi au fost anulate. Practic, reprezentativitatea lui reală este zero, întrucât nu s-a mai organizat încă un tur de scrutin între el și candidatul clasat pe locul al doilea.

În alte situații, nu a existat niciun vot exercitat, la alegerea reprezentantului doctoranzilor în Senat sau al reprezentantului anului I Medicină limba engleză sau anul I Tehnică dentară, ori nu a existat decât un singur vot valid exercitat, foarte probabil al candidatului (Nutriție anul III și Tehnică dentară anul II).

Mai mult, rezultatele din primele două tururi de scrutin erau publice doar pentru 24 de ore, iar după linkul expira, studenții neavând cum să afle în mod real rezultatul votului. În mod suspect, rezultatele finale au fost publicate abia la 23 de ore de la încheierea ultimului tur de scrutin.

Motivația utilizării acestor practici constă în dorința celor patru societăți studențești de a controla absolut toți reprezentanții studenților din UMF Iași, de a bloca ascensiunea studenților vocali care nu sunt în grațiile conducerii universității și care au rolul de avertizori publici față de problemele educaționale ale studenților din UMF Iași. Prin impunerea unui monopol politic, echipele de conducere ale celor patru organizații încearcă să-și „aranjeze” inclusiv alegerile interne, să își asigure susținerea financiară și logistică din partea conducerii UMF Iași, precum și să blocheze orice inițiativă liberă de asociere a studenților în universitate.

 Amintim faptul că, în 2017, cele patru organizații studențești pe facultate din UMF Iași au susținut majorarea taxelor pentru studenți de la 6000 de lei la 7500 de lei, luând apărarea conducerii instituției de învățământ superior în fața celor peste 250 de studenți care au protestat în fața universității, precum și a celor circa 1200 de studenți care au cerut printr-un memoriu în 16 puncte rezolvarea mai multor probleme, prima fiind cea a taxelor majorate. Mai mult, cele patru organizații studențești, susținute de ANOSR, au luat în instanță apărarea conducerii UMF în procesul prin care Liga Studenților (LS IAȘI) obținuse inițial anularea majorării taxelor.

Anul acesta, organizațiile în cauză au luat din nou apărarea instituției, boicotând protestul din 26 iunie care a strâns peste o mie de studenți, îndreptat împotriva măsurilor de majorare a taxelor de cazare și școlarizare, de impunere a prezenței obligatorii la cursuri în contextul în care majoritatea profesorilor citesc din prezentări, bibliografiile și materialele sunt învechite iar rezultatele evaluării cadrelor didactice de către studenți nu sunt luate în considerație. La protest au fost criticate și huiduite cele patru societăți la nivel de facultate, în special SSMI, precum și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) pentru lipsa lor de solidarizare cu cauza studenților și pentru faptul că în ultimii ani au pactizat cu conducerea universității: „Nu ne reprezentați!”

În contextul actual, UMF Iași nu a promovat deloc anunțurile cu privire la alegeri, acestea fiind prezente doar pe paginile de pe rețelele de socializare ale celor patru asociații pe facultate, cu un număr infim de aprecieri (like-uri), acestea provenind, în general, doar de la membrii societăților, lăsând ca alegerile să se desfășoare „în liniște”, în discreție totală.

„Atât interesul conducerii universității, cât și al acestor societăți studențești, este de a perpetua niște rețele de putere în universitate de pe urma cărora să câștige ambele părți, dar să piardă studenții: organizațiile studențești au sprijinul instituției în organizarea de proiecte și primesc diverse finanțări, iar conducerea se bucură de liniște, ascunzându-se mereu în spatele tăcerii acestor marionete, pe care le recunoaște ca fiind «reprezentanții oficiali» ai studenților.

Nu există nicio procedură legală de «recunoaștere» a unei asociații drept reprezentant de drept al studenților, întrucât ar fi în afara cadrului constituțional. Este doar o manifestare a corupției universitare, care se hrănește din taxele și speranțele studenților, care ajung să fie năruite de mimarea reprezentării studențești și lipsa reală de interes a conducerii instituției de a forma cadre medicale competente, nu oameni capabili să reproducă slide-uri din prezentări de tip powerpoint.

Prin astfel de practici de natură totalitară, cele patru organizații batjocoresc inclusiv memoria unor tineri, cea a studentului Sergiu Iacovlov, care a fost ucis de comuniști în 1946, pentru a fi eliminat din cursa electorală pentru președinția Societății Studenților Mediciniști din Iași (SSMI), după ce acesta a demascat tentativele comuniste de fraudare a alegerilor pentru studenți și de acaparare a funcțiilor de reprezentare din Facultatea de Medicină.” a declarat Toma Tataru, președinte Liga Studenților (LS IAȘI).

Aida POPA