Magistratii Judecatoriei Iasi au admis cererea de emitere a unui ordin de protectie solicitat de o femeie din Tomesti terorizata de sotul acestei, obligand pârâtul la păstrarea unei distanţe de 100 metri faţă de victimă, precum şi faţă de copiii victimei.
Reclamanta a aratat că a formulat cerere de emitere a ordinului de protecţie împotriva soţului său prin care a solicitat evacuarea acestuia din locuinţă, întrucât acesta face scandal, îi scoate afară pe ea şi pe copiii săi din locuinţa. Precizează că acesta face scandal tot timpul, sparge geamuri. Ultimul eveniment a avut loc sâmbăta trecută când pârâtul a început cearta de la nişte bani. Menţionează că acesta a fost cu ziua în sat, a băut şi a făcut scandal şi i-a spus că i-ar fi luat banii, a avut 100 lei la el, dar aceşti bani au fost găsiţi până la urmă de un vecin de-al său. Pârâtul a început panarama şi ei au ieşit afară din locuinţă şi au făcut înconjurul casei. Când s-au aplecat să iasă, pârâtul a dat cu căpăluşul de lemn spre ea, dar s-a ferit şi s-a izbit în usă. Învederează că acesta a spart uşa, căni, balie, asta pe o perioadă mai îndelungată. Susţine că pârâtul vrea un copil, dar ea nu mai vrea, îi ajunge, pe aceştia doi să îi crească, dar nu poate, nu are linişte în casă. Învederează că pârâtul bea, face scandal, mai şi urinează în pat. Afirmă că nu a încercat vreodată pârâtul să o bată pentru că fuge, fuga este ruşinoasă, dar este sănătoasă. Menţionează că o singură dată, acum vreo 4 ani, erau la Tomeşti şi a luat-o de cap şi a lovit-o cu capul de perete. Pârâtul,având cuvântul, s-a aparat spunand ca sâmbăta trecută a fost beat şi a devenit violent, nu cam tare pentru că şi reclamanta l-a supărat. Afirmă că a fost la muncă atunci şi nu ştia unde sunt banii, s-au certat, dar nu a fugărit-o în curte deloc, băiatul a fost cel care i-a dat cu căpăluşul, dar el s-a oferit şi a fost lovit geamul, dar ei nu spun asta. Susţine că nu el este cel care a distrus uşa, ci băiatul cu căpăluşul. Învederează că nu este violent faţă de reclamantă, deocamdată s-a liniştit şi se linişteşte în continuare. Nu este de acord să fie evacuat din locuinţă, vrea să locuiască cu ea în continuare şi crede că pot să conviețuiască, îşi ia angajamentul să nu mai bea, îşi va căuta de muncă. Precizează că el consumă cam jumătate de litru, un litru de vin pe zi, dar nu tot timpul, doar când îi dă omul la muncă. Consideră că soţiei sale îi este frică de el atunci când bea, face o criză de stres când bea. Consumă alcool că şi reclamanta îl stresează. Susţine că nu bea zilnic un litru de vin. Învederează că se va linişti şi îşi va căuta de muncă, iar pentru crize va lua pastile de tensiune şi de criză. (R.S.)