Național

Orange anunta scumpiri ale abonamentelor, in urma cresterii costurilor. Clientii pot denunta contractele in 30 de zile

By Redacția

December 03, 2022

Operatorul de telefonie Orange și-a anunțat clienții că va majora unilateral valoarea abonamentelor, compania afirmând că scumpirea vine „în contextul creșterii constante a costurilor de furnizare a serviciilor mobile și fixe”, scrie Economica.net. Abonamentele cresc cu sume între 1 euro și 1,19 euro, iar clienții care vor să primească factura în formă fizică vor trebui să achite un euro în plus. „Pentru a putea menține o calitate ridicată a serviciilor pe care ți le oferim, în contextul creșterii constante a costurilor de furnizare a serviciilor mobile și fixe, din data de 22 Noiembrie 2022, se vor modifica: Valoarea abonamentului tău de pe 07xxxxxx va fi majorată cu 1 euro (TVA inclus). Valoarea abonamentului tău de pe 07xxxxxxx va fi majorată cu 1,19 euro (TVA inclus) Majorarea valorii abonamentului nu modifică perioada contractuală actuală. Celelalte condiții contractuale rămân neschimbate”, se arată în notificările companiei. Clienții care nu sunt de acord cu noile condiții pot denunța contractul în termen de 30 zile de la primirea notificării fără a plăti penalități sau despăgubiri, conform prevederilor legale. În vară, Orange a mai anunțat o scumpire. Grupul francez nu este singurul operator care scumpește tarifele. Vodafone și Telekom Vodafone își anunța la rândul său în septembrie clienții că va majora tarifele de la 1 octombrie, iar o parte dintre clienții Vodafone primesc acum notificări de modificări privind relațiile contractuale de la 1 ianuarie 2023. „Ne dorim să îți oferim servicii de cea mai bună calitate pe care să te poți baza. Pentru a ne putea respecta acest angajament, modificăm o parte dintre condițiile contractuale aplicabile și te informăm că, începând cu ianuarie, prețul lunar al abonamentului tău va crește cu 1.2 EUR”, se arată într-unul dintre mesajele primite recent de clienți. Concomitent, Telekom a anunțat clienții săi persoane fizice că va crește prețul abonamentelor cu 4 euro din octombrie. Operatorii de telefonie au fost scoși de Guvern din lista companiilor care primesc energie electrică la preț plafonat și compensat.