Opera Națională Română din Iași programează prima premieră a anului. Opera „Turandot”, de Giacomo Puccini, se va juca pe 29 iunie, de la ora 18:30, în Sala Mare, și, cu o altă distribuție, pe 30 iunie, tot în Sala Mare, de la ora 18:30.
Este pentru prima dată în istoria Operei Iași când teatrul liric ieșean prezintă celebra creație amintită cu toate elementele ei constitutive.
„Nu cred că puteam găsi o altă formă mai bună de a celebra Centenarul Puccini decât prin punerea în scenă, pentru prima dată în istoria de 68 de ani a instituției, a operei Turandot, ultima creație semnată de genialul compozitor italian. Unul dintre mesajele pe care această operă le poartă în substraturi este acela că putem schimba lumea, prin iertare și dragoste. Este nevoie de o mare putere pentru a alege calea luminii, însă beneficiile unei astfel de alegeri sunt multiple. Ținând cont de cum muncesc toți colegii, din toate compartimentele, de modul în care se lucrează la repetiții, sunt foarte optimist că premiera cu care închidem stagiunea va fi un eveniment de mare impact” a declarat managerul interimar al Operei Naționale Române din Iași, Andrei Fermeșanu.
„Turandot” este o operă în trei acte compusă de Giacomo Puccini, pe un libret de Giuseppe Adami și Renato Simoni, după o piesă a lui Friedrich Schiller. Partitura, pe care Puccini, trecut în veșnicie în 1924, a lăsat-o neterminată, a fost completată de Franco Alfano și a fost prezentată în premieră în 1926, la Teatro alla Scala din Milano, într-un spectacol dirijat de Arturo Toscanini. Spectacolele „Turandot”, de la finalul lunii, sunt ultimele din această stagiune la Opera Iași și se vor juca cu casa închisă.
Aida POPA