Opera Națională Română din Iași va participa în această lună la DescOperă, un festival internațional organizat la Butuceni, în Republica Moldova. La inedita manifestare în aer liber, care a atras la fiecare dintre edițiile precedente mii de spectatori, vor fi prezente teatrele lirice din Chișinău, Odesa și Iași.
La Butuceni, pe 18 iunie, Opera Iași va prezenta unul dintre cele mai apreciate spectacole din repertoriu, „Pescuitorii de perle”, de Georges Bizet.
„Suntem extrem de onorați că am fost invitați la o manifestare de înaltă ținută, sprijinită de Ministerul Culturii din Republica Moldova și Ministerul Culturii din România. Este un festival cu o puternică încărcătură emoțională, mai ales dacă ținem cont de contextul actual, la care vor participa instituții lirice de prim rang din Republica Moldova, Ucraina și România. Colectivul nostru îi mulțumește domnului ministru Lucian Romașcanu, grație căruia putem să ne prezentăm la Butuceni. Sunt convins că toți colegii mei vor fi la înălțime și vor oferi un spectacol care va promova cu succes cultura noastră și imaginea României” a declarat managerul interimar al Operei Iași, Andrei Fermeșanu.
În această lună, teatrul liric ieșean va mai fi prezent și la Bucharest Opera Festival.
Pe 22 iunie, artiștii Operei Iași vor oferi, pe scena Operei Naționale București, spectacolul „Văduva veselă 2.0”, de Franz Lehár, în regia maestrului Andrei Șerban.
Aida POPA