Odissea celor 5 temerari s-a încheiat stabilind o premieră istorică: Marea Negră a fost traversată într-o barcă cu vâsle în 11 zile si 6 ore

0
89

Jurnalul de bord, ultima intrare: „Am reuşit! Ocean Atlantic, ne vedem în decembrie!” Cei 5 temerari ai echipajului, medicul Vasile Oşean (38 de ani, coordonatorul Clinicii Medy Sportline), Andrei Roşu (40 de ani), Marius Alexe (40 de ani), Ionuţ Olteanu (23 de ani, fizioterapeut la Clinica Medy SportLine) şi Alex Dumbravă (39 de ani) au traversat Marea Neagră cu o barcă cu vâsle, de la Limanu (România) până la Batumi (Georgia).
Echipajul Atlantic4 revine în România. Toţi cei care îi susţin şi vor să-i întâmpine sunt aşteptaţi vineri, 30 iunie, ora 01:25 AM, la Aeroportul Otopeni (Bucureşti).
Cei 5 temerari au pornit pe 16 iunie 2017 la ora 15:00 de la Limanu şi au ajuns la destinaţie pe 27 iunie, la ora 21:01, ora României. Au parcurs 1 200 de kilometri în 11 zile, 6 ore şi 1 minut într-o aventură care a stabilit o nouă premieră istorică: Marea Neagră traversată pentru prima dată într-o barcă cu vâsle!
Echipajul a traversat marea pentru a susţine construirea campusului socio-medical HOSPICE Casa Speranţei, de la Adunaţii Copăceni şi pentru a se pregăti astfel de marea provocare din decembrie, când vor vâsli 5 200 km pe Oceanul Atlantic, pornind din insulele Canare, insula La Gomera, spre Caraibe, în insula Antigua – cu 4 membri în echipaj.
Jurnal de bord plin de peripeţii pe mare
În primele 4 zile ale călătoriei, cei 5 membri ai echipajului Atlantic4 au avut parte de peripeţii cât pentru o expediţie întreagă: două furtuni, vânt puternic şi valuri mari, la care s-au adăugat pilotul automat defectat şi înlocuit, răul de mare, lipsa de apetit şi de somn… Dar nimic nu-i poate opri pe temerarii români optimişti, puternici şi determinaţi! Au schimbat pilotul cu unul de rezervă şi au reparat tija ruptă a cârmei de furtună şi au pornit din nou la drum, sub privirile curioase ale delfinilor.
Echipajul greu încercat de intemperii şi de rău de mare a stat pe loc în timpul furtunilor şi a vâslit energic pe vreme bună ca să respecte graficul propus. În primele 4 zile a parcurs 220 de kilometri, apoi o nopte furtunoasă i-a obligat să folosească para-ancora, sistemul lor de ancorare, format dintr-o paraşută legată cu parâmă la aproximativ 70 de metri de ambarcaţiune. A fost o noapte cu peripeţii, pentru că Marea Neagră este plină de operaţiuni militare de antrenamente pe care echipajul a trebuit să le evite, la fel ca şi zonele care aveau mine din Al Doilea Război Mondial.
În zilele următoare, Marea Neagră a devenit mai prietenoasă, iar temerarii nu s-au mai confruntat cu valuri furioase şi defecţiuni. Pe 21 iunie, echipajul parcursese deja jumătate din drum. Trei zile mai târziu, rămăseseră doar 300 de kilometri de parcurs, din cei 1 200 de kilometri, adică doar un sfert din distanţa Limanu-Batumi. Tot mai încrezători în forţele lor, cei 5 neînfricaţi au zburat ca gândul pe valuri, tot mai aproape de ţărmul georgian.
Pe 23 iunie, doar 300 de kilometri mai despărţeau echipa Atlantic4 de Batumi. Deşi sunt nişte pionieri, primii care parcurg Marea Neagră într-o barcă cu vâsle, curaj pentru care ar merita un loc în Cartea Recordurilor, membrii echipajului Atlantic4 nu uită nicio clipă că această călătorie nu este numai despre ei, este şi despre cei loviţi crunt de soartă: copii bolnavi incurabil. Efortul echipajului Atlantic4 este pentru a contribui la dezvoltarea campusului socio-medical al celui mai mare centru de îngrijire paliativă din România – HOSPICE Casa Speranţei din Adunaţii Copăceni.
Pe 24 iunie, Atlantic4 au fost pentru ultima oară în această călătorie pe un curent nefavorabil şi au folosit para-ancora până la ora 23:00. Dincolo de încercările la care i-a supus marea, echipajul s-a bucurat de cum se vede Calea Lactee noaptea, de apa turcoaz, de delfini călăuzitori şi de fiecare provocare în parte, căci i-a făcut mai puternici.
Pe 26 iunie, aproape de finalul călătoriei, Atlantic4 a avut parte de o surpriză la 5 kilometri de ţărm. Cei 5 Atlantici şi barca “Maria” au fost întâmpinaţi în Georgia la 3 mile de ţărm de susţinătorii din România, alături de preşedintele Club Yacht Batumi, îmbarcaţi pe vasul See Star.
La ora 21:01, cei 5 temerari au pus din nou piciorul pe uscat, după 1 200 de kilometri vâsliţi pe mare în 11 zile, 6 ore şi 1 minut într-o aventură ce a stabilit o nouă premieră istorică: Marea Neagră traversată pentru prima dată într-o barcă cu vâsle!
Donaţi şi câştigaţi!
Membrii echipajului au reamintit tuturor la sosire care este scopul nobil al odiseei pe valuri: Atlantic4 susţine cauza copiilor bolnavi incurabil. Efortul echipajului Atlantic4 este pentru a contribui la dezvoltarea campusului socio-medical al celui mai mare centru de îngrijire paliativă din România – HOSPICE Casa Speranţei din Adunaţii Copăceni.
Pentru a încuraja donaţiile, Echipajul Atlantic4 oferă premii celor care donează:
• La o donaţie de 100 RON – Vii cu noi în cursa Atlantic Challenge – îţi scriem numele în cabina bărcii.
• La o donaţie de 500 RON – Te plimbăm cu barca.
• La o donaţie de 1 000 ron – Ai asigurată o noapte în barcă.
• Pentru cea mai mare donaţie – Ne poţi aştepta la finish, în Antigua.
• Puteţi să faceţi o donaţie pentru aceasta cauză nobilă la:
http://hospice.galantom.ro/atlantic4.

Radu SEICARU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here