Reportaje

O soprană ieseana de 17 ani l-a cucerit pe legendarul bariton Leo Nucci!

By Redacția

April 04, 2023

Noemi Onucu, colaboratoare a Operei Naționale Române din Iași, se anunță a fi o viitoare stea a scenei lirice internaționale. La numai 17 ani, Noemi, care este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași, a obținut distincții importante în Italia. Tânăra soprană a cucerit Premiul I și Premiul „Gaetano Donizetti” la Concursul Internațional „Giulio Neri”, care a avut loc la Teatro degli Oscuri din Torrito di Siena, unde au fost prezenți141 de participanți din 23 de țări. Competiția, aflată la a XV-a ediție, l-a avut ca președinte al juriului pe legendarul bariton italian Leo Nucci. „Nici nu pot să-mi amintesc de când îl ascultam pe maestrul Leo Nucci și-mi imaginam că sunt și eu lângă el, cântând. Uite că am avut onoarea să-l țin de mână, să-i aud vocea. Mare bucurie! Am auzit voci extraordinare în cele patru zile cât a durat concursul. Mari talente, muncă asiduă și determinare. Am trăit experiențe unice, pe care sunt conștientă că puțini de vârsta mea au ocazia să le trăiască. Nu pot fi decât veșnic recunoscătoare pentru tot ce mi s-a întâmplat până acum!” a declarat Noemi Onucu. Soprana este pregătită de Diana Neacșu și a fost remarcată anul trecut de managerul Operei Naționale Române din Iași, Andrei Fermeșanu, care a invitat-o pe Noemi să fie prezentă pe scena teatrului liric ieșean la grandiosul eveniment „Magia serii în sunet și lumină” din deschiderea stagiunii 2022-2023. „Noemi Onucu este carismatică, are un timbru special și o inteligență remarcabilă. Mă bucură enorm faptul că un titan al operei mondiale, precum Leo Nucci, a apreciat că tânăra noastră colaboratoare are un potențial excepțional și a girat acordarea unei distincții speciale sopranei care va mai putea fi urmărită în spectacolele noastre. Cu trudă necontenită și în viitor, Noemi poate să ajungă o stea a operei mondiale” a precizat Andrei Fermeșanu. Noemi Onucu mai are în palmares și alte premii importante, între care Marele Premiu la Concursul Internațional de Interpretare „Emanuel Elenescu” Piatra Neamț și Marele Premiu la Concursul Național de Interpretare „Elena Botez” Piatra Neamț. Aida POPA