Local

O saptamana de restrictii in trafic, la Iasi

By Redacția

May 08, 2019

În perioada 8 – 12 mai, Iașul va fi gazda unei serii de evenimente organizate în spațiul public care vor conduce la aglomerarea traficului auto în mai multe zone ale municipiului, dar și la introducerea unor măsuri de restricționare și deviere a traficului.

Astfel, Festivalul studențesc FEstudIS va debuta astăzi, 8 mai, cu o paradă a studenților și un concert de muzică organizat în fața Casei de Cultură a Studenților. Parada studenților se va desfășura pe mai multe trasee după cum urmează:

  1. la ora 18.00 se va pleca din fața Corpului A al Universității ”A. I. Cuza” pe traseul: bulevardul Carol I – Fundație – strada Musicescu – strada Arcu – Piața Unirii – bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt – Piața Palatului Culturii.
  2. la ora 18.30 se va pleca din parcarea Facultății de Inginerie Chimică și Protecția Mediului pe traseul: bulevardul Tudor Vladimirescu – strada Elena Doamna – strada Anastasie Panu – Piața Palatului Culturii.
  3. la ora 19.30 se va pleca din fața Palatului Culturii pe traseul: bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt – Piața Unirii – strada Musicescu – Casa de Cultură a Studenților.

În data de 9 mai, pe bulevardul Independenței vor avea loc manifestările ocazionate de celebrarea Zilei Independenței, a Zilei Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și a Zilei Europei. Pentru desfășurarea în bune condiții a manifestărilor, circulația auto pe bulevardul Independenței va fi oprită în intervalul orar 9.00 – 11.00. Ceremonia militară va începe la ora 10.00 și se va finaliza în jurul orei 11.00.

Totodată, Primăria municipiului Iași a autorizat desfășurarea unui miting organizat de către filiala ieșeană a Partidului Social-Democrat în Piața Unirii, în data de 9 mai, în intervalul orar 14.00 – 19.00. În funcție de numărul de participanți, este posibil ca un tronson din strada Arcu să fie închis circulației auto, autoturismele urmând a fi deviate pe străzile adiacente.

De asemenea, în seara zilei de 9 mai, în intervalul orar 18.00 – 20.00, în cadrul Festivalului Studențesc FEstudIS, va fi organizată o competiție sportivă pentru amatori, „Iașul pe bicicletă”. Participanții vor urma traseul Casa Studenților – bulevardul Carol I – aleea Mihail Sadoveanu – strada prof Neculai Popinceanu – stradela Dealul Zorilor – fundac Viticultori – strada Eudoxiu Hurmuzachi – strada Iancu Flondor – aleea Păcurari – strada Cazărmilor – strada Toma Cozma – bulevardul Carol I – Casa Studenților.

În data de 11 mai, în intervalul orar 10.00 – 12.00, Asociația Studenților Creștini Ortodocși organizează un cros pe traseul Parcul Expoziției – bulevardul Carol I – aleea Sadoveanu – rond Rediu și retur.

Tot pentru data de 11 mai, între orele 16.00 și 20.00, în Piața Unirii este aprobată desfășurarea unui miting organizat de către Partidul Național Liberal Iași. În funcție de numărul de participanți, este posibil ca un tronson din strada Arcu să fie închis circulației auto, autoturismele urmând a fi deviate pe străzile adiacente.

În aceeași zi, între orele 19.00 și 22.00 va avea loc în parcarea de la Casa de Cultură a Studenților, o petrecere studențească în aer liber, eveniment în cadrul Festivalului Studențesc FestudIS.

În data de 12 mai, între orele 18.00 și 21.00 a fost aprobată desfășurarea unei acțiuni de protest în Piața Unirii.

Structurile Ministerului Afacerilor Interne vor asigura măsurile necesare pentru ca toate aceste evenimente să se desfășoare în condiții legale și deplină siguranță atât pentru participanții la manifestări, cât și pentru ieșenii care tranzitează aceste zone.

Având în vedere toate aceste evenimente, recomandăm ieșenilor să manifeste o atenție sporită în trafic, să evite, pe cât posibil, să circule în zonele în care sunt organizate manifestările, să respecte recomandările instituțiilor de ordine publică și să sesizeze orice problemă întâmpinată angajaților Ministerului Afacerilor Interne.

Marius GAVRILESCU