Una dintre propunerile fanteziste in practica, dar “fezabile in teorie”, venite din partea executivului Primariei Iasi, se refera la crearea de artere de circulatie rutiera in locul unor foste linii dezafectate de cale ferată.
“Municipiul Iaşi este tranzitat de foarte multe noduri de cale ferată care nu mai este utilizată. În locul acestora, dacă s-ar dori dezafectarea lor, am putea construi străzi şi şosele. Avem astfel de linii în Bucium, în Metalurgie, şi chiar la Gara Iaşi. Un proiect ar viza chiar reducerea pasarelei pietonale dintre Gară şi cartierul Alexandru cel Bun, prin scoaterea din administrarea CFR a unor astfel de linii şi transformarea lor în artere de circulaţie. CFR-ul este unul dintre cei mai mari datornici, şi ar trebui să cedeze către municipalitate o parte din terenurile ocupate de astfel de linii neutilizate”, a declarat viceprimarul Radu Botez. (R.S.)