O nouă sesiune de atestare de Administratori de Imobile. Vezi care sunt conditiile

0
94

Primaria Iasi aduce la cunoştinţa celor interesaţi faptul că în ziua de luni, 5 septembrie 2016, Primăria Municipiului Iași va organiza o  nouă sesiune de examinare a persoanelor fizice în vederea obţinerii Atestatului de Administrator de Imobile.
Persoanele care, în prezent, au absolvit cursuri de pregătire  în domeniu,  dar nu sunt atestate,  pot să-şi depună cererea împreună cu documentele solicitate în vederea atestării.
Dosarul se verifică de comisia de atestare  (Serviciul Asociaţii de Proprietari, cu sediul în șos. Naţională nr. 43), după care se va depune prin Registratura Primăriei  Municipiului Iași.
Termenul de depunere a dosarelor este de 30 de zile de la data publicării prezentului anunţ.
Cu privire la locaţia și ora susţinerii examenului scris, persoanele solicitante vor fi anunţate atât prin afişare la avizierele de la sediul Primăriei Municipiului Iaşi, cât şi online, pe pagina de internet a instituţiei www.primaria-iasi.ro
Evaluarea cunoştinţelor solicitanţilor constă în completarea unui  test grilă  cu 24 de întrebări din legislaţia în vigoare specifică Asociaţiilor de Proprietari și a unui Test – lucrare practică privind repartizarea cheltuielilor, la care candidatul trebuie să raspundă la minim 21 de întrebări.
Din cele 24 de întrebări, canditatul trebuie să obţină  minimum de 21 de puncte  ca să fie declarat admis pentru a accede la cea de-a doua probă.
Proba scrisă  va avea loc în data de  5 septembrie 2016.  Ora şi locul desfăşurării probei  vor fi comunicate la o dată ulterioară prin afişare (fără a depăşi  5 zile  de la data stabilită pentru examen). Termenul de afişare a rezultatelor  obţinute la examenul scris este de  maxim  10 zile  de la susţinerea examenului.
Candidaţii declaraţi respinşi la proba scrisă, pot depune contestaţie la Registratura Primăriei Municipiului Iaşi în termen de 24 ore de la data afişării rezultatelor, iar Comisia are obligaţia de a soluţiona contestaţia în termen de 2 zile de la data înregistrării acesteia şi de a comunica prin afişare rezultatele respective.
Proba orală – interviul, se va susţine în maxim 10 zile lucrătoare de la afișarea rezultatelor la contestații (de candidaţii care au fost declaraţi admişi la proba scrisă).
Comisia de Atestare:
Ioan Ciobanu – Preşedinte;
Ramona Prelipceanu – Membru;
Petronela Cîşlariu – Membru;
Iuliana Guguianu – Membru;
Doina Diumea – Membru.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here