Cultură

O noua fundatie fantoma pentru ingrasat “actorii culturali” ieseni. Palatul Braunstein, “citadela sfarmata” a centrelor culturale din Iasi.

By Redacția

February 03, 2016

Primarul interimar Mihai Chirica a avut o întâlnire la Palatul Roznovanu cu reprezentanţii centrelor culturale din Iaşi: Institutul Francez, Centrul Cultural German şi British Council. În cadrul întrevederii, edilul a prezentat şi un rezumat al discuţiilor pe care le-a avut sâmbătă, 30 ianuarie 2016, cu ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, una din concluziile prezentate de edil fiind aceea că Ministerul Culturii va demara un program al Culturii Europene în 14 oraşe candidate, inclusiv Iaşi. De asemenea, Mihai Chirica a propus ca municipalitatea, împreună cu centrele culturale şi actorii culturali independenţi din Iaşi, să identifice o Agendă Culturală, pe care să o dezvolte în comun. Vehiculul de lucru pentru această Agendă Culturală va fi viitoarea Fundaţie pentru Cultură Iaşi, finanţată de Consiliul Local şi Consiliul Judeţean, în care vor fi invitate să se implice şi universităţile şi centrele culturale din Iaşi. „Pe lângă înfiinţarea Fundaţiei pentru Cultură Iaşi, unul dintre cele mai importante obiective ale Primăriei, începând din acest an, este realizarea Centrului Cultural European. Planul nostru este ca Palatul Braunstein să fie reabilitat pe fonduri europene nerambursabile şi, odată modernizat şi reamenajat, să găzduiască centrele culturale din oraşul nostru. Municipalitatea va asigura tot ce au nevoie centrele culturale pentru a-şi desfăşura activitatea: spaţii didactice, biblioteci, spaţii expoziţionale şi săli de spectacole”, a declarat primarul interimar Mihai Chirica. Directorul Institutului Francez Iaşi, Alain Ramette, şi-a exprimat susţinerea totală pentru proiectul Centrului Cultural European şi a propus implicarea unor experţi francezi în acţiune socială, difuzarea culturii şi concepţia spaţiilor şi circuitelor funcţionale din Palatul Braunstein.