Odată cu deschiderea terminalului T4 de pe Aeroportul din Iași compania germană Eurowings va opera zboruri către Stuttgart și Dusseldorf. Potrivit managerului aerogării, Romeo Vatră, se poartă discuții și cu alte companiile aeriene pentru introducerea unor zboruri de la Iași. ”În acest moment sunt cinci companii aeriene care efectuează curse regulate, cred că încă cinci sunt cele care efectuează curse charter pe perioada verii. Va mai veni o companie Eurowings, care va deschide două curse către Stuttgart și Düsseldorf din luna mai și, și-a mmai anunțat intenția de a veni la Iași, fără a avea niște date concrete, companiile LOT și Turkish. Evident, după deschiderea noului terminal T4 vom fi mult mai atractiv, vom intra în radararul și a altor companii aeriene și mă aștept să devenim unul dintre cele mai importante aeroporturi din această regiune a Europei”, a spus Romeo Vatră. Luna aceasta, parcarea aferentă terminalului T4 de la Aeroportul Internaţional Iaşi, cu 600 de locuri, va deveni operaţională, iar terminalul T4 va deveni funcţional în luna mai şi va fi destinat zborurilor externe. Marius GAVRILESCU