În urma numeroaselor sesizări primite de la ieșeni, dar și a observațiilor făcute de specialiștii municipalității, echipele Servicii Publice SA vor interveni în această perioadă în Copou pentru a toaleta sau, după caz, tăia mai mulți arbori uscați care au ajuns să pună în pericol siguranța cetățenilor.
Fiecare situație a fost analizată în ședința Comisiei de Ordonare a Vegetației din 18 mai, membrii acesteia hotărând ce măsuri trebuie luate cu privire la fiecare arbore în parte. Reamintim că din Comisia menționată fac parte reprezentanți ai Primăriei Municipiului Iași și ai Consiliului Local Iași, Ocolului Silvic Iași, Direcției Fitosanitare, Academiei Române – Filiala Iași și Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” Iași.
Astfel, pe bulevardul Carol I vor fi tăiați 34 de arbori uscați și toletați alți 13, pe aleea Ghica Vodă – 27 de arbori tăiați, iar 10 toaletați, în Grădina Copou – 22 de arbori tăiați și 5 toaletați, iar în Parcul Expoziției – 6 arbori tăiați, iar 15 toaletați.
Toți arborii eliminați vor fi înlocuiți cu alți copaci din specii foioase în următorul sezon de plantări, anume în lunile octombrie – noiembrie.
Marius GAVRILESCU