O firma de apartament, favorizata de EcoPiata pe un contract public de lucrari. Laptarii au vandut la coltul pietei, iar hala a stat abandonata

0
103

Uşurinţa cu care sunt adjudecate contracte publice de lucrări în sânul societăţilor din subordinea Primăriei Iaşi, continuă să surindă. Se plătesc bani în avans, deşi se constată neconformităţi în lucrări, iar contractele sunt respectate parţial. Aşa se întâmplă şi în piaţa agroalimentară din Alexandru cel Bun, acolo unde producătorii de lactate au fost scoşi din sectorul de desfacere care le era adresat şi trimişi în deplasare într-o piaţă fără vad şi la o distanţă apreciabilă de trenurile sau microbuzele cu care îşi cară marfa la galantare. Mai mult, respectiva piaţă nici nu dispune de condiţii specifice de desfacere a unor produse atât de perisabile. Totul pentru a face loc de mişcare unei firme agreate de EcoPiaţa. Contractată cu suma de 171. 969 lei, cu TVA, echivalentul a 38 mii euro, această firmă ar trebui să execute lucrări de betonare a platformei halei de lactate, refacerea instalaţiei de apă şi canalizare, schimbarea instalaţiei electrice, vopsirea elementelor decorative de lemn, refacerea acoperişului şi a treptelor de acces într-o hală de aproximativ 100 de metri pătraţi. Au trecut trei săptămâni şi echipele de muncitori ale Mistral Uno nu au făcut altceva decât să scoata gresia din hală, să monteze p schelă şi să dea cu puţină vopsea nişte traverse din lemn. Reporterii AgoraPress i-au căutat pe muncitorii acestei firme în trei rânduri, la distanţă de câteva zile, dar nu au reuşit să ia legătura nici măcar cu un singur muncitor. „Au închis hala de mai bine de două săptămâni şi n-am văzut nici pe naiba pe aici”,, au spus pieţarii care vând în jurul sectorului de lactate.

Toate drumurile duc la familia Chirica-Popa

Firma Mistral Uno, cea care a pus mâna pe potul de 38.000 de euro de la EcoPiaţa, societate la care este angajată prima soţie a primarului Mihai Chirica, pentru a renova hala de lactate din piaţa Alexandru cel Bun, acolo unde deţine un magazin de lactate şi soacra primarului Mihai Chirica, are sediul pe Şoseaua Voinesti nr 17. Vila în care îşi are sediul această firmă al cărui obiect de activitate este dezvoltarea şi promovarea imobiliară se află în apropierea Platoului Însorit, cartierul construit de Conest, acolo unde locuieşte Chirica şi actuala lui soţie. Acţionara acestei societăţi este Maria Cristina Ionescu, care a preluat frâilele afacerii de la Eduardo Leone. Referitor la italian, acesta a fost, acum zece ani, parte într-un proces la Iaşi cu Viorel Cozma, patronul Conest, firmă la care au fost angajaţi atât Mihai Chirica, cât şi soţia sa. Tot la numărul 17, la aceeaşi vilă se află şi sesiul unei firme Acces Project Investments SRL condusă de Dana Ghineţ, cea care, în anul 2015 a lansat, prin intermediul firmei sale, o iniţiativă pentru ca IMM-urile să primească ajutoare de minimis prin HG 274/2013, evitând astfel compromiterea a câtorva mii de locuri noi de muncă. Se pare că din incubatorul de afaceri al doamnei Ghineţ face parte şi firma Mistral Uno.

S-a dat avans pe blana ursului din padure

Adjudecarea lucrării a cărei perioadă de execuţie este de 60 de zile s-a făcut în data de 4 septembrie 2017, prin încredințare directă. EcoPiaţa a solicitat oferte pe SEAP, practic a dat un anunţ pentru consultare de piaţă, în data de 4 august, la care nu a primit nicio solicitare. A revenit cu anunţul pe data de 17 august, în urma căruia a primit două oferte, una de la Mistral Uno şi a doua de la Pro Intern. Criteriul de adjudecare a fost preţul cel mai mic. „Am dat un avans la începerea lucrărilor, urmând ca la 30 de zile de la începerea acestora, să mai dăm un avans de 30% către constructor. O să dăm acest avans în funcţie de condițiile în care se prezintă lucrarea. Dacă nu stă bine cu lucrările nu îi dau avans”, au dat asigurări reprezentanţii Eco Piaţa. Mistral Uno, firma de promovare imobiliara, nu este la primul contract public de lucrari, în trecut reusind sa-si adjudece si cateva lucrari de reabilitare a unor scoli din judet.

Radu SEICARU

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here