În declarația politică susținută în această săptămână în plenul Camerei Deputaților, deputatul PSD Ana Birchall a lansat o invitaţie românilor de a descoperi locuri de vis din România, pornind chiar de la frumuseţile din zona Văii Tutovei, colegiu pe care îl reprezintă în Parlament. “Vreau să vă trezesc interesul pentru a gusta din dulceaţa plaiurilor moldoveneşti venind în Vaslui, călătorind timp de câteva zile pe frumoasa Vale a Tutovei. De mult prea multe ori am auzit că Vasluiul este un judeţ mai defavorizat, în care nu prea ai ce vedea. De fiecare dată am protestat, argumentând că, deşi aparent judeţul Vaslui este mai defavorizat din cauza condiţiilor socio-economice, în realitate este un judeţ bogat şi frumos. Pe lângă locurile minunate, binecuvântate de Dumnezeu şi scăldate de soarele blând al Moldovei, aveţi ocazia să vă întâlniţi cu oameni speciali, păstrători ai credinţei şi tradiţiilor populare care le oferă unicitatea şi frumuseţea spirituală. Ia românească autentică, pe care am sărbătorit-o ieri, poate fi văzută şi purtată cu mândrie la minunatele serbări câmpeneşti organizate cu ocazia zilelor comunelor din colegiul meu”, a declarat Ana Birchall. Deputatul social-democrat a subliniat că Valea Tutovei din judeţul Vaslui oferă o gamă diversificată de atracţii turiştilor – peisaje naturale, folclor şi obiceuri tradiţionale, repere culturale şi istorice precum şi posibilitate vizitării mănăstirilor, adevărata oaze de spiritualitate şi linişte sufletească. “Fie că vorbim despre ziua recoltei la Zorleni marcată de dansuri populare într-un adevărat spectacol, fie că vorbim despre Formaţia de mandoline «Doina Similei» din comuna Alexandru Vlahuţă, Ansamblul de cântece şi dansuri după cimpoi «Floricica» din comuna Perieni, sau de ansamblurile folclorice «Rapsozii Iveştiului» şi «Răzeşii din Pogoneşti», filonul folcloric autentic românesc este la el acasă. Portul popular, dansurile tradiţionale şi obiceiurile fiecărei comune în sărbătoare sunt tot atâtea motive pentru a nu ocoli Valea Tutovei. Pentru cei pasionaţi de istoria neamului românesc, un concediu în colegiul meu din Vaslui poate fi un periplu care pleacă din antichitate, trece prin evul mediu ştefanian şi poposeşte în modernitate. Siturile arheologice din taberele de cercetare de la Mânzaţi, comuna Ibăneşti şi Polocin, comuna Pogoneşti, ctitoriile lui Ştefan cel Mare, Casa Sturdza din Bârlad, centrul Eminescu, Conacul Rosetti Solescu din comuna Soleşti, casa Mavrocordat şi Mausoleul Peneş Curcanul din Vaslui sunt tot atâtea popasuri care amintesc celui care trece prin aceste locuri de bogăţia istoriei unui popor deseori prea greu încercat. Pentru liniştirea sufletului, departe de tumultul oraşelor, mănăstirile din colegiul meu sunt adevărate oaze de pace şi reculegere: Mănăstirea Bujoreni cu hramul Izvorul Tămăduirii, Mănăstirea Dimitrie Cantemir cu hramul Sântului Mucenic Dimitrie, Mănăstirea Floreşti cu ocrotitorul ei Sfântul Ilie sau Mănăstirea Naşterea Maicii Domnului din comuna Alexandru Vlahuţă îşi aşteaptă pelerinii pentru a le trece pragul şi a se întâlni cu Dumnezeu în rugăciune”, a ţinut să detalieze Ana Birchall. Ana Birchall a mai arătat că, dincolo de locurile cu adevărat unice care te întâmpină, “fiecare zi petrecută pe Valea Tutovei este o adevărată lecţie de istorie, iar bogătia acestor locuri este dată şi de frumuseţea interioară şi valorile promovate de urmaşii razeşilor lui Ştefan cel Mare”. “Veniţi în vizită pe Valea Tutovei şi în Vaslui şi vă promit că nu veţi regreta, ci veţi descoperi o lume fascinantă care se dezvăluie doar unei persoane care ştie să caute şi să interiorizeze. Veţi descoperi adevărata bogăţie şi frumuseţe a neamului românesc!”, a mai spus Ana Birchall în încheierea declaraţiei politice.